Aleksei Navalnîi, somat să revină urgent în Rusia

J.P.
Internaţional / 29 decembrie 2020

Aleksei Navalnîi, somat să revină urgent în Rusia

Aleksei Navalnîi a fost somat de autorităţile ruse să revină în ţară imediat, pentru a evita să meargă în închisoare. Mai exact, serviciul rus al penitenciarelor afirmă că Aleksei Navalnîi încalcă termenii unei sentinţe de condamnare la închisoare cu suspendare, relatează Digi24.

Aleksei Navalnîi a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare într-un caz din 2014, pe care disidentul îl consideră motivat politic. Un termen al controlui judiciar expiră pe 30 decembrie, iar Navalnîi ar trebui să se prezinte la o secţie judiciară marţi dimineaţă, în 29 decembrie.

Opozantul Kremlinului se află în Germania şi a confirmat că a primit somaţia de la autorităţile ruse. Purtătoarea sa de cuvânt a afirmat însă că este imposibil ca acesta să ajungă la Moscova până marţi dimineaţă, aşa cum solicită serviciul rus al penitenciarelor.

Aleksei Navalnîi, căruia la 20 august i s-a făcut rău la bordul unui avion cu care zbura între Tomsk şi Moscova, a fost transferat ulterior la un spital din Germania unde s-a confirmat otrăvirea cu Noviciok. El susţine că a fost otrăvit la ordinele Kremlinului, dar autorităţile ruse au negat în mod repetat orice implicare.

Totuşi, în urmă cu câteva zile, o apropiată a acestuia, avocata Liubov Sobol, a fost ridicată de la domiciliul ei din Moscova şi dusă pentru a fi anchetată.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ce se intampla?Vor spionii asasini rusi sa-si termine treaba?E plina lumea de autoritati nerusinate!

    1. e evident ca il omoara

      Moscova nu crede in lacrimi sau in Navalnii 

      Moscova crede doar in asasinate, otraviri... violenta ca mod de socializare.  

      Rusii au fost prostii pamantului cand nu au iesit cu zecile de milioane in strada sa sustina schimbarea oligarhilor rusi de la putere.  

      Acum... se scufunda lent si sigur in propria gropa de gunoi numita Rusia. Si singura lor speranta, Navalnii, e pe cale sa fie eliminata.  

      Popor prost educat intr-ale democratiei, tanjind dupa tirani...asta sunt rusii.  

      Niste indragostiti de bici si ham de pus in jurul gatului.

      Ei si democratia... lucruri foarte, foarte paralele.  

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb