ALERT Ponta a admis că el a propus excluderea lui Geoană în CExN

E.D.
Politică / 27 noiembrie 2014

Actualizare 19:55

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a admis, joi, că el a propus excluderea din partid a senatorului Mircea Geoană, menţionând că el îşi asumă această propunere, dar a evitat să răspundă întrebărilor privind motivele care l-au determinat să facă această propunere, invocând doar unitatea echipei.

"Am avut o discuţie legată de echipa cu care mergem mai departe. Tocmai pentru că e o perioadă dificilă după scrutinul prezidenţial, e nevoie de o echipă de conducere care să fie cu adevărat unită şi care aibă un proiect comun. Din acest punct de vedere au fost trei colegi pe care nu doar eu, că dacă era vorba doar de mine, lucrurile erau mult mai simple, ci majoritatea colegilor din CExN, cu două voturi < împotrivă >, au considerat că trebuie să ne despărţim drumurile", a spus Ponta.

El a arătat că Geoană, Vanghelie şi Şova au primit o sancţiune din partea CExN de excludere din partid.

"În ceea ce mă priveşte, poate nu am fost omul deciziilor radicale şi am plătit un preţ. Uneori e nevoie de o decizie radicală şi să rămâi în echipă cu cine are un proiect comun cu tine", a spus Ponta.

Întrebat dacă el a făcut propunerea de excludere în cazul lui Geoană, Ponta a răspuns: "Aşa este, îmi asum această propunere".

El a evitat să spună care au fost motivele concrete pentru excludere.

Întrebat dacă cei trei sunt vinovaţi pentru pierderea alegerilor, Ponta a negat.

"Nu, nici vorbă. Cum să spun eu că e de vină Geoană sau Vanghelie pentru faptul că am pierdut eu? Am vorbit despre viitor aici şi despre faptul că o echipă trebuie să fie coezivă ca să aibă o şansă să reziste", a precizat Ponta.

Întrebat concret de ce a fost exclus Geoană, Ponta a spus că a fost o discuţie mai lungă şi că 80 de membri ai CExN au considerat că "e momentul în care fiecare trebuie să meargă pe drumul lui".

El a mai arătat că nu are nimic să-i reproşeze lui Marian Vanghelie.

"Evit termenul de excludere. Am vorbit de separare de drumuri. Nu am să-i reproşez nimic lui Marian Vanghelie, cred doar că avem concepţii şi drumuri diferite", a spus Ponta.

El a arătat că Şova a fost acuzat de "prea mult entuziasm" şi că este convins că acesta va rămâne alături de PSD, cel puţin în grupul senatorial.

---

Actualizare 19:13

Sebastian Ghiţă a declarat că Ion Iliescu nu mai poate fi un simbol al PSD deoarece nu mai reprezintă generaţia actuală de tineri.

Acesta a afirmat, într-o intervenţie în direct la România TV, că Iliescu este prea bătrân şi nu mai are nicio funcţie importantă în Partidul Social Democrat.

Ghiţă a cerut retragerea din partid a lui Ion Iliescu, adăugând că "toţi cei cu probleme cu arestări preventive şi situaţii grave trebuie suspendaţi din PSD. Ne trebuie un cod de integritate şi o comisie centrală cu putere de decizie", potrivit EVZ. Ghiţă i-a numit pe "Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Bunea Stancu, Adrian Duicu, Mocanu, Tudor Pendiuc, Viorel Hrebenciuc, dar şi alţii sunt exemple vii ale percepţiei că este PSD ar fi un partid corupt". El a subliniat că "toţi trebuie să se suspende din PSD sau să fie suspendaţi. Sfidarea legii şi a DNA nu îi ajută nici pe ei şi nici partidul".

---------------

Actualizare 19:05 Ponta, despre excluderi: "Majoritatea covârşitoare a decis că trebuie să ne despărţim drumurile"

Preşedintele PSD, Victor Ponta a declarat despre excluderea din partid a social-democraţilor Mircea Geoană, Dan Şova şi Marian Vanghelie, că majoritatea covârşitoare a colegilor a decis că trebuie să meargă pe drumul lui şi că a plătit un preţ pentru că nu a fost un om al deciziilor radicale.

Victor Ponta a declarat că "este un moment mai dificil pentru el, din care poate să înveţe sau pot fi găsiţi alţii mai buni", şi a precizat că "este nevoie de o echipă de conducere în PSD care să fie cu adevărat unită şi să aibă un proiect comun".

"Din acest punct de vedere, au fost trei dintre colegii noştri pe care nu numai eu, că dacă era vorba numai de mine, lucrurile erau mult mai simple, dar majoritatea covârşitoare a Comitetului Executiv, cu doar două voturi împotrivă, a considerat că trebuie să ne despărţim drumurile", a anunţat Ponta.

Victor Ponta a mai spus că "nu a fost omul deciziilor radicale şi a plătit un preţ".

"Uneori e nevoie de decizii radicale şi e nevoie ca să rămâi în echipă cu cei care au un proiect comun cu tine", a mai adăugat preşedintele PSD.

"Cei optzeci de colegi care au votat pentru, au considerat că este un moment în care fiecare trebuie să meargă pe drumul lui", a mai afirmat Victor Ponta.

------------

Actualizare 18:51 Ponta: "În formula nouă a USL, dorim să prezentăm o formulă restructurată de Guvern"

Premierul Victor Ponta a declarat, azi, că în "formula nouă a USL", lansată în 14 noiembrie, se doreşte prezentarea în Parlament a unei variante retructurate de Guvern şi a bugetului pe 2015, el menţionând că a luat act de decizia UDMR de a ieşi din coaliţia de guvernare şi respectă această decizie.

El a precizat că una din temele de la CExN a fost legată de asumarea actului guvernării.

"Este extrem de important ca perioada următoare să ne folosim toate energiile pozitive pentru a asigura o bună guvernare", a mai spus liderul PSD.

-----------

Actualizare 18:43 Ioan Rus: "Au fost 80 şi ceva de voturi pentru excluderile din partid"

Vicepreşedintele PSD Ioan Rus a declarat, după şedinţa PSD în care s-a decis excluderea din partid a lui Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova, că au fost "optzeci şi ceva" de voturi în favoarea acestor excluderi, şi că el, personal, a votat "pentru".

"Au fost, cred, două voturi împotrivă şi o abţinere sau două abţineri şi optzeci şi ceva de voturi pentru", a spus Ioan Rus, precizând că s-a discutat activitatea tuturor liderilor.

Întrebat care a fost opţiunea sa, Ioan Rus a spus: "Am votat pentru".

Despre congresul partidului, Rus a menţionat că "decizia fost să se organizeze un Consiliu Naţional după luna ianuarie, în care se vor stabili şi direcţii de acţiune ale partidului, care se vor valida într-un congres, după acest Consiliu".

-----------

Actualizare 18:23 Şova: "Am fost exclus, accept sancţiunea, e justificată"

Dan Şova a declarat, spre deosebire de Mircea Geoană, că este vorba de o excludere din partid, dar el acceptă decizia, care este justificată.

Acesta a precizat că rămâne social-democrat dar îşi va lua un "timp de reflexie", pentru a-şi da seama de ce s-a luat această decizie.

"Îmi iau un timp de reflexie pentru mine însumi. Dacă mă alătur unui partid am să mă alătur tot PSD, întotdeauna", a spus acesta, întrebat dacă se va înscrie într-o altă formaţiune politică.

Şova a precizat că acceptă sancţiunea partidului, care este "justificată, de altfel", deoarece a încălcat un principiu de bază, afectând unitatea PSD.

"Cred că e o decizie corectă a partidului. Nu mă alătur altui partid. Ce am spus atunci, am greşit, îmi pare rău", a mai spus acesta.

---------------

Actualizare 18:14 Vanghelie: "A fost o execuţie"

Primarul sectorului 5 din Capitală, Marian Vanghelie, a afirmat că el împreună cu Dan Şova şi Mircea Geoană au fost "executaţi", ca răspuns la întrebarea despre excluderea lor din PSD. De asemenea, acesta a lăsat să se înţeleagă că ar putea fi creat un alt partid.

Vanghelie a mai afirmat că "la baieţii ăştia le e frică de un congres adevărat şi au vrut să ne dea afară din partid".

Acesta a vorbit despre o "chestie foarte amestecată şi foarte penibilă".

"A fost o execuţie, motivaţia că am dat declaraţie, că sunt lângă Mircea Geoană, că Şova e în greţuri cu domnul Dragnea, nişte prostii", a continuat Vanghelie.

Acesta a precizat că aceste lucruri au venit din partea "celor doi care au pierdut alegerile, Ponta şi Dragnea" şi că el, din acest moment, nu mai are niciun plan alături de PSD.

"Ponta a plecat în Dubai, l-a lăsat pe Dragnea să se ocupe de partid. Acum Ponta spune că nu poate conduce partidul dacă noi suntem aici. Nu-i partidul muţilor, suntem nebuni?", a continuat acesta, înainte de a adăuga: "Am pierdut alegerile şi nu ne dăm seama că nu mai putem să ne prezentăm cu acelaşi candidat peste cinci ani şi cu Liviu Dragnea şef de campanie".

Întrebat dacă îşi va face un partid, Marian Vanghelie a răspuns tot cu o întrebare: "Voi ce credeţi?".

-----------

Actualizare 17:55 Geoană, Şova şi Vanghelie, excluşi din PSD

Mircea Geoană, Dan Şova şi Marian Vanghelie au fost excluşi din PSD până la Congres, care va avea loc în martie, potrivit surselor din presă, ca urmare a declaraţiilor critice ale acestora după rezultatul alegerilor.

---

CExN al PSD, reunit joi la sediul partidului, ar fi stabilit, "de principiu", să convoace congresul extraordinar în luna martie, potrivit unor surse participante la discuţii.

Conform stiripesurse.ro, s-a decis în CExN să fie organizat Congres PSD în luna martie a anului viitor. Liviu Dragnea declarase în urmă cu câteva zile că a discutat cu majoritatea liderilor judeţeni şi aceştia doresc un Congres rapid, în luna decembrie.

Surse din PSD au declarat pentru stiripesurse.ro că în şedinţa Comitetului Executiv s-au adoptat până acum unele dintre principalele decizii pentru care liderii social-democraţi s-au reunit.

La începutul şedinţei, Victor Ponta le transmis un mesaj de pace liderilor PSD. "Să ne păstrăm calmul şi să nu repetăm situaţia din 2005 şi 2010. Trebuie să acţionăm cu prudenţă, tocmai de aceea ar trebui să facem un Congres în luna martie", a fost mesajul principal al lui Victor Ponta, ne-au declarat surse din PSD.

În ceea ce priveşte organizarea unui Consiliu Naţional PSD, subiectul nu a fost ridicat până în acest moment, mai spun sursele citate.

De asemenea, s-a decis foarte clar că PSD rămâne la guvernare, în ciuda anunţului UDMR că părăseşte actuală majoritate, au declarat surse din partid pentru stiripesurse.ro.

De asemenea, stiripesurse.ro precizează că au avut loc contre dure în şedinţa PSD între fostul preşedinte Ion Iliescu şi ministrul de Transporturi Ioan Rus. Ioan Rus a subliniat faptul că trebuie dezlipită eticheta de "comunist" de pe partid. Ion Iliescu s-a enervat de ironia şi aluzia lui Rus şi i-a răspuns: "Eu sunt comunist? Dacă nu eram eu să fac Revoluţia nici acum nu va puteaţi exprima liber!", informează Antena 3 citând surse din PSD.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb