ALERT Profit de 2,892 miliarde lei pentru Petrom

F. A.
Ziarul BURSA #Companii / 7 noiembrie 2012

Petrom a raportat un EBIT în creştere la 9 luni

Petrom a raportat, pe primele 9 luni ale acestui an, un EBIT (profit înainte de dobânzi şi taxe) de 3,9 miliarde lei, în creştere cu 6% faţă de perioada similară a anului trecut, conform unui raporort remis Bursei de Valori bucureşti (BVB).

Potrivit raportului transmis de companie către BVB, vânzările Petrom, în primele 9 luni au crescut cu 18% faţă de perioada similară a anului trecut, la 19,1 miliarde lei.

Profitul net al companiei s-a cifrat la 2,89 miliarde lei, în perioada analizată.

Producţia de ţiţei şi gaze a Petrom s-a situat cu puţin sub nivelul din T3/11

Producţia de ţiţei şi gaze a Petrom s-a situat cu puţin sub nivelul din T3/11 din cauza scăderii volumelor în România. Costurile de producţie exprimate în USD/bep s-au redus cu 12% datorită aprecierii USD.

În T3/12, preţul ţiţeiului a fost mai puţin favorabil, deoarece preţul mediu al ţiţeiului Ural a scăzut cu 3% comparativ cu T3/11, ajungând la 109,26 USD/bbl. Preţul mediu realizat la ţiţei a scăzut cu 3%, la 91,21 USD/bbl, în linie cu evoluţia cotaţiei ţiţeiului Ural.

Costurile de producţie ale Petrom exprimate în USD/bep au scăzut cu 12% faţă de T3/11, în special datorită efectelor pozitive ale cursului de schimb valutar, care au compensat scăderea volumelor de producţie şi creşterea costurilor de producţie exprimate în RON. În România, costurile de producţie exprimate în USD/bep au scăzut, de asemenea, cu 13% comparativ cu T3/11, ajungând la 14,20 USD/bep, deoarece efectul favorabil al cursului de schimb valutar (aprecierea USD faţă de RON) a compensat integral scăderea volumelor de producţie şi creşterea costurilor de producţie nominale.

Costurile de producţie din România exprimate în RON au crescut cu 5%, la 51,51 lei/bep (T3/11: 48,84 lei/bep), în special din cauza creşterii cheltuielilor cu personalul, ca urmare a renegocierii contractului colectiv de muncă, dar şi din cauza scăderii volumelor de producţie.

Investiţiile de explorare ale Petrom au scăzut cu 5% comparativ cu T3/11

Investiţiile de explorare ale Petrom au scăzut cu 5% comparativ cu T3/11, ajungând la 77 milioane lei. Cheltuielile de explorare au fost cu 54% mai ridicate în comparaţie cu T3/11, ca efect al intensificării activităţii de achiziţie seismică.

În Marea Neagră, activitatea Petrom s-a concentrat pe pregătirea unei ample prospectări seismice 3D în blocul Neptun, concomitent cu identificarea de noi oportunităţi de dezvoltare în regiunile învecinate.

Producţia de ţiţei, gaze şi condensat a Petrom în T3/12 a ajuns la 16,8 milioane bep, cu 1% sub nivelul din T3/11.

În România, producţia totală de ţiţei, gaze şi condensat a scăzut, de asemenea, cu 1%, până la 15,7 milioane bep, din cauza declinului natural în unele zăcăminte-cheie. Producţia domestiăa de ţiţei a fost de 7,2 milioane bbl, cu 1% sub nivelul din T3/11, în special ca efect al scăderii volumelor din zăcămintele Suplac şi Videle.

Producţia domestică de gaze a înregistrat 8,4 milioane bep, fiind cu 1% mai mică decât în T3/11 (8,5 milioane bep), în principal din cauza declinului din zăcămintele Bulbuceni, Radinesti şi Mamu.

Volumele de vânzări au scăzut cu 4% faţă de T3/11, ca efect al scăderii producţiei din această perioadă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb