Roca Agri RDF anunţă numirea lui Alexandru Savin în funcţia de CEO, informează un comunicat de presă, remis redacţiei de către compania ROCA Agri RDF. Acesta, împreună cu Florin Deznan, Preşedinte al Consiliului de Administraţie, va aduce în cadrul ROCA Agri RDF un plus de dinamism şi viziune strategică, precizează comunicatul de presă.
Florin Deznan, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al holdingului a declarat:
"Holdingul Roca Agri RDF, deşi recent lansat, deţine o experienţă de peste 25 de ani pe piaţă, prin intermediul companiilor sale. Prin consolidarea expertizei şi adaptarea constantă la cerinţele industriei agricole, am obţinut o creştere organică şi o expansiune teritorială semnificativă în ultimul an. Am încredere că, în noua formulă managerială, cu Alexandru Savin în funcţia de CEO, vom marca cu succes trecerea Holdingului într-o etapă nouă, pregătiţi să ne consolidăm poziţia la nivelul industriei agricole româneşti şi să devenim unul dintre cei mai importanţi campioni ai acesteia. Rămân, alături de echipă, dedicat misiunii mele de a contribui la dezvoltarea sustenabilă a Holdingului ROCA Agri RDF, dar şi a agriculturii româneşti, per ansamblu", se arată în comunicat.
"Prin preluarea funcţiei de CEO, îmi revine misiunea de a duce mai departe un model de business de succes, susţinându-i dezvoltarea şi trecerea în noua etapă, prin completarea cu noi competenţe investiţionale. Obiectivele echipei, în noua sa formulă, vizează creşterea sustenabilă şi diversificarea produselor Holdingului, precum şi reconfirmarea statutului său de jucător semnificativ la nivel naţional", a declarat Alexandru Savin, CEO al ROCA Agri RDF.
1. fără titlu
(mesaj trimis de de ce în data de 28.07.2023, 14:19)
oare de ce nu ramane nimeni din extern in vehiculele roca?
a plecat stoleru, acum deznan?