ALIN BURCEA, PARALELA 45: "Diaspora este o clientelă foarte importantă pentru agenţiile de turism"

M.I.A.
Companii / 25 noiembrie 2019

Alin Burcea (Sursă foto: Twitter)

Alin Burcea (Sursă foto: Twitter)

Diaspora reprezintă o clientelă foarte importantă pentru agenţiile de turism din România, întrucât românii din străinătate îşi permit să cumpere, având un salariu mai mare, şi vacanţe un pic mai scumpe, a declarat pentru Agerpres, Alin Burcea, CEO Paralela 45.

"Aşa cum preşedintele Iohannis s-a bazat la vot pe diaspora şi noi, agenţiile mari din România, ne bazăm pe românii plecaţi în străinătate. Pentru că în momentul în care ai acolo un salariu de 1.500 -1.600 de euro, poţi să-ţi permiţi să cumperi în România produse un pic mai scumpe, pe care, chiar dacă în România salariile au crescut, poate mai mult la stat, nu foarte multă lume şi le permite. Clientela din diaspora este una foarte importantă pentru noi, pentru că sunt români ca şi noi, numai că stau în altă ţară, dar concediile tot în România şi le fac, atât vara, cât şi iarna. În România vin cel puţin o dată pe an şi e o clientelă foarte bună pentru noi", a afirmat omul de afaceri.

În ceea ce priveşte vânzările de vacanţe din perioada de toamnă-iarnă, Burcea spune că acestea au crescut, românii înţelegând că pentru o vacanţă mai ieftină trebuie să cumpere pachetele din timp, potrivit sursei citate.

"Referitor la târgul de turism, deşi au fost în creştere vânzările, ar trebui să avem mai mulţi expozanţi. A fost lume, oamenii vin să vadă, să contracteze, early-booking-ul are în continuare atractivitate. Dacă îmi spunea cineva acum zece ani că o să vindem turism intern în octombrie şi noiembrie aş fi zis că e nebun. Am vândut turism intern în general şi la târg, pentru că românii au început să înţeleagă că pentru 25% reducere vii şi cumperi. Dar şi extern merge bine în perioada asta, noi avem 22.000 de locuri contractate pe Antalya şi cred că până la sfârşitul anului vom avea peste 10% vândute. Oamenii şi-au dat seama că venind primii au de unde alege, iar avansul nu mai este foarte mare", a mai spus Alin Burcea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb