Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, scrie miercuri pe Facebook că Piteştiul va putea avea un spaţiu muzeal de referinţă, de importanţă naţională, după ce ansamblul fostului Penitenciar Piteşti este clasat, începând de acum, ca monument istoric, informează news.ro.
"Piteştiul va putea avea un spaţiu muzeal de referinţă, de importanţă naţională.Ansamblul fostului Penitenciar Piteşti este clasat, începând de acum, ca monument istoric. La nivelul Ministerului Culturii a fost semnat ordinul prin care a fost inclus în Lista Monumentelor Istorice şi i se conferă regimul de monument istoric de grupa A", afirmă Alina Gorghiu pe Facebook.
Ea arată că "Eexistă acum toate premisele ca prin colaborarea Memorialului existent cu autorităţile locale şi centrale să apară noi spaţii expoziţionale care să ofere o imagine completă asupra unuia dintre cele mai sumbre aspecte ale represiunii comuniste în România, Fenomenul Piteşti".
"Am vizitat recent Memorialul împreună cu Ministrul Culturii, Raluca Turcan. Ai ocazia să parcurgi săli, precum Camera-spital nr.4, despre care există informaţii istorice care îţi permit să înţelegi pe deplin natura criminală a regimului totalitar comunist. Am întâlnit la Memorial tineri voluntari şi studenţi în practică. Este bine că există acest interes, iar istoricii de maine arată că se vor apleca cu toată atenţia asupra evenimentelor care au avut loc aici. Multumesc doamnei Maria Axinte, fondatoarea Memorialului Inchisoarea Pitesti, pentru primire şi informatiile oferite, precum si pentru tot ce a facut ca Pitestiul sa aiba acest Memorial vizitat de oameni veniti din toata lumea şi care reprezintă un simbol al rezistentei poporului nostru împotriva regimului totalitar", mai spune Gorghiu.
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat miercuri că a semnat ordinul de clasare ca monument istoric a ansamblului Penitenciarului Piteşti, fosta închisoare a deţinuţilor politici, situat în Municipiul Piteşti.
1. keywords:
(mesaj trimis de ian în data de 20.07.2023, 02:19)
alina gorghiu, penitenciar pitesti. sa va fie gura aurita.