Alina Gorghiu, copreşedinte al PNL, a declarat că partidul său are uşa deschisă pentru toţi membrii Cabinetului Cioloş care performează, inclusiv pentru premier, dar după alegerile parlamentare PNL va susţine un guvern politic.
"De nenumărate ori am anunţat că în PNL este uşa deschisă celor din Cabinetul Cioloş care performează. E nevoie de oameni care demonstrează valoare în funcţie publică, e nevoie în PNL de aceşti oameni. Ne-am adresat în egală măsură şi celor din diaspora să vină să se alăture PNL şi femeilor din România care nu au foarte mare dorinţă să facă politică, ne-am adresat şi tinerilor", a afirmat Gorghiu duminică la PRO Tv, potrivit Agerpres.
Întrebată dacă uşa PNL este deschisă şi pentru Dacian Cioloş, Gorghiu a răspuns: "Categoric da (l-am invitat pe Dacian Cioloş să facă parte din PNL, n.r.). E o opţiune care îi aparţine. Bănuiesc că e prematur să formuleze un răspuns, dar sunt absolut convinsă că toamna se decantează mult mai bine ideile, nu are timp acum să cugete la o eventuală carieră politică alături de PNL, dar la sfârşit, când tragi linia mandatului de prim-ministru, sunt convinsă că poţi să analizezi serios, pragmatic, toate opţiunile pe care le ai la îndemână".
Ea a precizat că PNL va susţine după alegerile parlamentare un guvern politic.
"Guvernul Cioloş este un guvern pe o perioadă determinată de timp, este un guvern excepţional care are nişte obiective foarte precise, să ţină economia departe de populismul unor acte legislative şi organizarea alegerilor locale şi generale în cei mai buni termeni. (...) Nu poţi să mergi cu un guvern tehnic pe o perioadă foarte mare de timp. (...) Mă uit la Dacian Cioloş acum. E o misiune foarte grea pe care şi-a asumat-o cu suportul PNL. Dar simt în anumite momente că are o reţinere în activitatea guvernamentală dată tocmai de fragilitatea sprijinului în Parlament. În momentul în care eşti guvern politic, ştii că mizezi pe o anumită majoritate", a spus Gorghiu.