AMADEUS   Creştere accelerată a profitului ca rezultat al consolidării afacerilor de bază şi al achiziţiilor

Alexandra Cismaru
Companii / 16 martie 2017

 Creştere accelerată a profitului ca rezultat al consolidării afacerilor de bază şi al achiziţiilor

Veniturile au crescut cu 14,3%, până la 4472,9 milioane euro, potrivit surselor

Amadeus IT Holding, partener de top în furnizarea de soluţii de tehnologie şi de distribuţie pentru industria de turism la nivel mondial, a raportat un profit ajustat de 911 milioane euro pentru anul 2016. Aceasta a însemnat o creştere de 21,2%, faţă de anul 2015. Acest lucru a fost sprijinit de o creştere a veniturilor de 14,3%, până la 4472,9 milioane euro, precum şi de o creştere a EBITDA cu 16%, până la 1700,1 milioane euro, potrivit unui comunicat remis Redacţiei de Amadeus.

Rezervările de zboruri efectuate prin intermediul agenţiilor de voiaj au crescut cu 5.9%, până la 534,9 mil.Numărul pasagerilor îmbarcaţi cu soluţiile Amadeus a crescut cu 85%, până la 1382,5 milioane.

Luis Maroto, Preşedinte & CEO al Amadeus, a comentat: "Puterea afacerilor noastre de bază, strategia de diversificare şi contribuţia pozitivă a achiziţiilor recente, cum ar fi Navitaire, au condus performanţa financiară de succes a Amadeus în 2016".

Luis Maroto a continuat: "Afacerea noastră de distribuţie şi-a îmbunătăţit poziţia sa competitivă cu 0,8 puncte procentuale, până la 43,2%. Pe parcursul 2016, am semnat sau reînnoit acorduri de conţinut cu 46 de companii aeriene, inclusiv actori cheie din industrie, cum ar fi easyJet, Emirates şi Latam Airlines Group. Creşterea veniturilor a fost, de asemenea, susţinută de interesul continuu al clienţilor noştri pentru soluţiile noastre. KAYAK, motor de căutare de călătorie, lider la nivel global, a implementat Amadeus Master Pricer cu tehnologia Instant Search. Creşterea economică în zona de IT Solutions a fost susţinută de consolidarea Navitaire, precum şi de migrarea marilor transportatori din Asia-Pacific. Printre companiile aeriene care au ales să utilizeze Amadeus Altea Passenger Service Systems şi New Skies anul trecut au fost China Airlines, Swiss International Air Lines, Brussels Airlines şi Viva Group. În total, la sfârşitul anului 2016, mai mult de 175 de linii aeriene au avut contracte cu unul dintre cele două sisteme de servicii pentru pasageri Amadeus. În 2016 am realizat, de asemenea, progrese importante la alte unităţi de afaceri, cum ar fi Airport IT. Mă limitez la un singur exemplu, parteneriatul pe termen lung cu aeroporturile din Copenhaga. "

Luis Maroto a concluzionat: "Având în vedere tendinţa pozitivă a noilor contracte, suntem siguri că Amadeus va avea o performanţă financiară solidă şi în 2017" susţinând că este susţinută (compania-n.r.) de o redresare moderată a creşterii economice la nivel mondial.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb