AMBASADOAREA JIANG YU: Există un potenţial imens de colaborare între China şi România

M.I.
Politică / 29 octombrie 2019

Jiang Yu (Sursă foto: Twitter)

Jiang Yu (Sursă foto: Twitter)

Ambasadoarea Republicii Populare Chineze în România, Jiang Yu, aflată într-o vizită oficială la Galaţi, a declarat marţi, la întâlnirea cu autorităţile locale, că există un potenţial "imens" de colaborare între ţara sa şi România, chiar dacă în comparaţie cu alte ţări din Europa Centrală şi de Est această colaborare este ,,relativ înapoiată", scrie Agerpres.

,,Eu consider că există un spaţiu uriaş şi un potenţial imens de colaborare între noi în viitor, în primul rând în comerţ şi investiţii. China este cel mai important partener comercial în Asia, dar în comparaţie cu ţările din jurul României din Europa Centrală şi de Est, relaţia de colaborare dintre cele două ţări este relativ înapoiată. Schimburile comerciale dintre China şi Ungaria, Cehia şi alte ţări din Europa Centrală şi de Est sunt mult mai mari decât cu România. Conform statisticilor de anul trecut, schimbul comercial bilateral ajunge la 6,68 miliarde de dolari. Putem să colaborăm mai mult pe importul de produse agroalimentare din România în China. Cu toate că este un subiect relativ sensibil, noi dorim foarte mult să lărgim importul din România de produse agroalimentare, încât să echilibrăm comerţul bilateral", a spus oficialul chinez.

Ambasadoarea a precizat că a vizitat mai bine de o jumătate din România şi a identificat împreună cu autorităţile locale oportunităţi de colaborare în domeniul infrastructurii de transport, porturilor, transporturilor rutiere şi fluviale, precum şi în cel logistic.

Prezent la întâlnire, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a prezentat câteva dintre oportunităţile pe care le poate oferi oraşul de la Dunăre partenerilor de afaceri chinezi., potrivit Agerpres.

,,Relaţiile diplomatice dintre Galaţi şi Republica Chineză datează de câteva zeci de ani datorită parteneriatului pe care oraşul Galaţi îl are cu regiunea Wuhan - Hubei. Am să vă prezint câteva aspecte-cheie pe care le are oraşul Galaţi, dar care, deocamdată, în relaţia cu China nu au fost exploatate la adevărata valoare pe care o au. Portul Galaţi este port maritim la Dunăre, ceea ce înseamnă că toate vasele cu pescaj maritim pot ajunge la Galaţi pentru a încărca sau descărca marfă. Aici, la Galaţi, a început o investiţie între 80 şi 100 de milioane de euro pentru transformarea porturilor într-o zonă multimodală, de containere, cu conectivitate la infrastructura rutieră şi feroviară. O altă componentă ar fi zona liberă, una dintre puţinele zone libere rămase în Uniunea Europeană, care poate oferi companiilor chineze oportunitatea de a desface produse, dar şi de a le produce pentru piaţa europeană. Un al treilea aspect: ştiu că se discută ca de anul acesta sau de anul viitor un număr de 500 de studenţi chinezi să se perfecţioneze la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi", a precizat Pucheanu.

Jiang Yu a precizat că firmele chineze sunt interesate de porturile şi de zona comercială din Galaţi şi că se lucrează la semnarea unui memorandum pentru recunoaşterea reciprocă a diplomelor din învăţământul superior.

Ambasadorea Republicii Populare Chineze în România, Jiang Yu, aflată într-o vizită oficială la Galaţi, a fost primită de prefectul Dorin Otrocol, primarul Ionuţ Pucheanu şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Galaţi Florinel Gasparotti, transmite aceaşi sursă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce nu intelegeti ca nu exista prosperitate sub comunism fara nenorocire si suferinta? N-aveti decat sa continuati cu propaganda pro China, dar cand o sa incepeti sa va pierdeti libertatile jurnalistii for fi printre primii care vor fi trimis la gulag

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb