Ambasadorul Africii de Sud, primit la MAE, la încheierea misiunii în România

F. A.
Politică / 17 iulie 2013

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, l-a primit astăzi, în vizită, pe ambasadorul Africii de Sud la Bucureşti, E.S. Pieter Andries Swanepoel, care îşi v-a încheia misiunea în ţara noastră, se arată într-un comunicat primit la redacţie.

Oficialul român l-a felicitat pe ambasadorul sud-african pentru activitatea desfăşurată în ţara noastră şi pentru contribuţia la dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre România şi Africa de Sud.

Ministrul Titus Corlăţean a subliniat importanţa rolului ministerelor afacerilor externe în coordonarea ansamblului relaţiilor bilaterale şi a exprimat interesul pentru realizarea unor contacte la nivelul miniştrilor de externe, atât în capitalele celor două ţări, cât şi în marja unor evenimente internaţionale.

Cei doi demnitari s-au referit la evoluţiile pozitive înregistrate la nivelul cooperării economice, al schimburilor comerciale şi în domeniul investiţional şi au convenit necesitatea identificării unor modalităţi suplimentare de încurajare a cooperării în aceste domenii definitorii pentru relaţia bilaterală, potrivit documentului citat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb