AMENINŢATE DE CREŞTEREA COSTURILOR, Băncile din Polonia se pregătesc de concedieri

Andrei Stan
Internaţional / 4 martie 2016

Băncile din Polonia, care au aproximativ 170.000 de angajaţi, pregătesc primele concedieri majore din ultimul deceniu, ca rezultat al scăderii profiturilor şi al planurilor autorităţilor de a impune sectorului costuri suplimentare, au declarat, pentru Reuters, bancheri şi analişti.

Anul trecut, băncile poloneze listate la bursă şi-au pierdut un sfert din capitalizarea bursieră, din cauza ratelor scăzute ale dobânzilor. Există de asemenea temeri privind efectele noii taxe pe active şi planurile de convertire în zloţi a creditelor ipotecare denominate în franci elveţieni.

Directori din zece bănci care au dorit să-şi păstreze anonimatul au afirmat că scăderea profiturilor va duce probabil la concedieri substanţiale, în condiţiile în care numai taxa pe bănci va costa anual acest sector 4,4 miliarde de zloţi (un miliard de dolari). Unii directori au calculat deja câţi angajaţi vor da afară anul acesta.

Anul trecut, BPH, subsidiară a GE Electric, a anunţat că-şi va reduce forţa de muncă cu 32% , respectiv 1.700 de persoane, până la sfârşitul acestui an, în timp ce PKO BP, cel mai mare grup bancar polonez, va concedia 800 de angajaţi, sau 3% din forţa de muncă.

Săptămâna trecută, Getin Noble Bank a anunţat că va concedia până la 15% din angajaţi până la sfârşitul lui 2016.

"Recentele costuri impuse băncilor şi taxa bancară vor determina instituţiile de creditare să concedieze între 5% şi 8% din angajaţi, până la sfârşitul lui 2017", a afirmat adjunctul şefului grupului de lobby, Mieczyslaw Groszek, citat de Reuters.

Una dintre surse susţine că ar putea fi concediaţi 20% din totalul de 170.000 de angajaţi din sectorul bancar.

Recent, Parlamentul Poloniei a aprobat legea care prevede taxarea anuală cu 0,44% a activelor băncilor şi companiilor de asigurări, care va duce la buget 4,4 miliarde de zloţi (1,1 miliarde de dolari).

Legea se va aplica băncilor interne, sucursalelor băncilor străine, diviziilor instituţiilor de creditare, caselor de economii, asiguratorilor şi reasigurătorilor.

Camera Inferioară a Parlamentului Poloniei a aprobat modificările făcute de Camera Superioară, stabilind că legea este valabilă pentru băncile cu active de peste patru miliarde de zloţi şi firmele de asigurări cu active de peste două miliarde de zloţi. Spre deosebire de bănci, asiguratorii vor include şi deţinerile de obligaţiuni guvernamentale în activele lor taxabile.

În Polonia, aproximativ 60% din sectorul bancar e deţinut de companii străine, cum ar fi UniCredit, Santander, Commerzbank, Raiffeisen şi BCP, aminteşte Reuters.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb