Amenzi pentru muncitorii de la UREX Rovinari

Ziarul BURSA #Companii / 29 aprilie 2004

Angajaţi ai societăţii UREX Rovinari au primit la domiciliu procese-verbale de sancţionare cu amenzi contravenţionale de 5 milioane lei fiecare, emise de Comandamentul Judeţean de Jandarmi, în baza legii privind desfăşurarea adunărilor publice.

Liderul sindical al uzinei, Vasile Goşa, sancţionat şi el cu o amendă de 10 milioane lei, a declarat pentru Rompres că, pînă ieri, aproximativ zece muncitori au primit astfel de procese-verbale, aşteptîndu-se la o asemenea surpriză şi ceilalţi care sunt decişi să depună contestaţie la justiţie pentru anularea măsurii luate de Jandarmerie, considerînd-o abuzivă şi nelegală.

Potrivit aceleiaşi surse, procesele-verbale de constatare sunt semnate de martori fictivi sau, în lipsa acestora, este menţionată existenţa unor casete filmate, care ar proba prezenţa fiecărui sancţionat la protestul considerat nedeclarat şi neautorizat.

Goşa a mai spus că au primit astfel de amenzi şi muncitori care nu au luat parte la protest. Spre exemplu, Nicolae Trocan, domiciliat în comuna Băleşti, aflat internat într-un spital din Bucureşti încă de pe 12 aprilie, deci înainte de data declanşării protestului, a fost amendat cu 5 milioane lei, în aceeaşi situaţie fiind un coleg al său, deşi pe 16 aprilie el a fost în concediu acordat de conducerea uzinei pentru a participa la o nuntă.

Contactat telefonic, purtătorul de cuvînt al Comandamentului Judeţean de Jamdarmi Gorj, lt.col. Liviu Popescu, a confirmat că, în continuare, vor fi amendaţi toţi muncitorii uzinei din Rovinari, cu suma de 5 milioane lei fiecare, pentru participarea la manifestaţii publice nedeclarate şi neautorizate şi refuzul de a părăsi locul de desfăşurare al acestora, la solicitarea organelor de ordine.

Muncitorii de la societatea UREX Rovinari nu au reluat lucrul nici miercuri, aşteptînd salariile promise în curtea sau halele acesteia, în cea de-a noua zi de protest, din care în cinci zile au blocat DE 79, care trece prin localitate.

Muncitorii de la UREX Rovinari au refuzat vineri, 16 aprilie, intrarea în schimbul I, blocînd circulaţia pe DE 79. Aceştia au revendicat plata drepturilor salariale pe ultimele trei luni, achitate în procent de numai 49% pe ianuarie, 51% pe februarie şi deloc pe martie, a obligaţiilor restante către asigurările sociale şi agenţia de şomaj, pentru a putea beneficia de drepturile ce li se cuvin.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb