Amfiteatrul ROMGAZ din ASE, investiţie pentru excelenţa în educaţie

G.D.
Companii / 8 decembrie 2022

Amfiteatrul ROMGAZ din ASE, investiţie pentru excelenţa în educaţie

În cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti (ASE), a fost inaugurat Amfiteatrul ROMGAZ, un proiect al Asociaţiei Studenţilor în Economie, Afaceri şi Comunicare (ASEAC), susţinut de S.N.G.N Romgaz S.A (ROMGAZ) şi de Facultatea de Economie Teoretică şi Aplicată, conform unui comunicat remis redacţiei. Investiţia a presupus renovarea şi modernizarea unui amfiteatru din cadrul ASE, iar suma sponsorizată de către ROMGAZ a fost de 300.000 lei. Proiectul a fost necesar pentru desfăşurarea activităţilor didactice, a prelegerilor universitare, a dezbaterilor ştiinţifice într-un cadru prietenos, dotat corespunzător şi care să fie adaptat arhitectural, tehnic şi social cu perioada contemporană.

Directorul General al ROMGAZ, Răzvan POPESCU, a declarat: "Îmi face o deosebită plăcere să fiu alături de dumneavoastră pentru a marca un moment important atât pentru compania noastră cât şi pentru Academia de Studii Economice. Consider extrem de benefică cooperarea interinstituţională în domeniul educaţiei tinerilor care îşi doresc o carieră în sectorul energetic. Nu există mândrie mai mare pentru compania pe care o reprezint ca aceea de a avea în echipă tineri absolvenţi de ASE care, prin profesionalism, îşi pun amprenta asupra evoluţiei domeniului energetic românesc".

La rândul său, Prodecanul Facultăţii de Economie Teoretică şi Aplicată, profesor universitar doctor Silvia Elena IACOB, consideră: "Învăţământul universitar este într-o continuă

evoluţie, iar sprijinul mediului de afaceri este o componentă inerentă a procesului educaţional. Preocuparea ASE este atât excelenţa în educaţie şi cercetare, cât şi pregătirea absolvenţilor cu o serie de competenţe solicitate de realităţile economice, exprimate prin dialogul nostru cu partenerii tradiţionali, la care, se alătură şi ROMGAZ".

Facultatea de Economie Teoretică şi Aplicată din ASE, ASEAC şi ROMGAZ vor elaborara şi implementa strategia de comunicare pentru a evidenţia contribuţia deosebită pe care ROMGAZ o are pentru promovarea şi dezvoltarea învăţământului superior românesc.

Pe parcursul acestui an, ROMGAZ a susţinut educaţia prin programe educaţionale, pregătire profesională, modernizări şi reabilitări de şcoli şi grădiniţe şi proiecte de implicare comunitară care vizează domeniul educational, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb