Acţionarii combinatului de îngrăşăminte Amonil Slobozia (AMO) au aprobat concedierea colectivă a 389 de salariaţi şi programul de activitate pentru primul trimestru al anului, care vizează funcţionarea intermitentă a instalaţiilor de acid azotic şi azotat de amoniu, a anunţat, azi, Amonil.
Potrivit comunicatului transmis, azi, Bursei de Valori Bucureşti (BVB), acţionarii Amonil au avizat strategia de funcţionare a combinatului, care vizează funcţionarea intermitentă a instalaţiilor, în limita stocului de amoniac disponibil, în contextul scăderii drastice a cererii de îngrăşăminte chimice cu azot, cât şi a preţurilor de vânzare la export, pe fondul crizei financiare mondiale.
În urma concedierilor colective, combinatul va păstra în activitate 483 de angajaţi.
Totuşi, acţionarii au luat în calcul şi o posibilă revenire a pieţelor de îngrăşăminte, care ar permite reluarea întregii activităţii a combinatului, şi au împuternicit astfel consiliul de administraţie să reangajeze ulterior personalul disponibilizat.
De asemenea, a fost aprobată şi indemnizaţia membrilor consiliului de administraţie, de 5.000 lei/lună, cu posibilitatea majorării acesteia cu valori cuprinse între 0,1% şi 0,5% din cifra de afaceri a companiei.