Ana Birchall: România îşi va continua corecţia fiscală prin prioritizarea investiţiilor publice

F. A.
Politică / 18 octombrie 2013

Ana Birchall, deputatul Partidului Social Democrat (PSD), a participat, în calitate de Secretar al Comisiei pentru Afaceri Europene a Camerei Deputaţilor, la prima Conferinţă interparlamentară privind "Guvernanţa economică şi financiară a Uniunii Europene", conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Parlamentarul PSD a declarat: "Eforturile întreprinse pentru consolidarea disciplinei fiscale, creştere economică echilibrată şi soluţionarea crizei sunt de apreciat, dar constatăm că toate acţiunile realizate sunt asociate cu o serie de asimetrii, care afectează finalizarea cu succes a proiectului in ansamblu cum ar fi susţinerea fermă a măsurilor de consolidare fiscală, faţă de relativ slabele iniţiative de încurajare a creşterii economice; supravegherea fiscală severă, faţă de supravegherea macroeconomică mai permisivă; tratamentul sever aplicat deficitelor externe, faţă de tratamentul mai blând al excedentelor externe; tratamentul sever al datoriilor suverane, faţă de tratamentul relaxat al datoriilor private", se arată în comunicat.

Domnia sa a mai adăugat: "Principalul răspuns la criză a fost o combinaţie între consolidarea fiscală şi reformele structurale, dar rezultatele sunt discutabile".

Secretarul Comisiei pentru Afaceri Europene a subliniat că "în România, strategia economică a Guvernului, se bazează pe o combinaţie între ajustare fiscală calitativă şi creştere economică inteligentă".

Ana Birchall consideră că ţara noastră îşi va continua corecţia fiscală prin prioritizarea investiţiilor publice, se arată în comunicatul de presă citat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb