ANAF susţine că nu a cerut impunerea unor ţinte pentru atragerea de sume suplimentare

Andrei Stan
Companii / 10 mai 2017

ANAF susţine că nu a cerut impunerea unor ţinte pentru atragerea de sume suplimentare

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat astăzi că nu a transmis către direcţiile regionale o circulară care să impună inspectorilor fiscali aplicarea unor amenzi pentru atragerea unor sume suplimentre, ca reacţie la informaţii apărute în presă.

Fiscul a precizat, într-un comunicat de presă trimis Redacţiei: "La nivelul ANAF nu a fost transmisă nicio circulară referitoare la impunerea unor ţinte pentru atragerea de sume suplimentare, de către inspectorii fiscali. Precizăm că în sarcina ANAF au fost stabilite o serie de obiective, atribuţii si măsuri, în domeniul îmbunătăţirii colectării impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale şi a altor sume datorate bugetului general consolidat. (...)Totodată, precizăm faptul că Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală statuează la art. 121 alin. (1) faptul că «Selectarea contribuabililor/plătitorilor ce urmează a fi supuşi inspecţiei fiscale este efectuată de către organul de inspecţie fiscală competent, în funcţie de nivelul riscului. Nivelul riscului se stabileşte pe baza analizei de risc»".

În presă au apărut recent informaţii potrivit cărora Fiscul impune inspectorilor să aplice un anumit cuantum al amenzilor.

ANAF precizează că preşedintele instituţiei, Bogdan Nicolae Stan, a solicitat Direcţiei Generale de Integritate demararea unei anchete privind apariţia în mass-media a unui document intern, aparţinând Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, care nu a fost aprobat de conducerea instituţiei.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a reacţionat în legătură cu apariţia în media a respectivului document.

El a scris recent, pe pagina sa de Facebook: "Constat că inspectorii fiscali care controlează firmele sunt încă tributari unei mentalităţi de tip sovietic, de genul «chiar dacă eşti în regulă, îţi găsim noi ceva!». E inadmisibil ca inspectorii fiscali să aibă normă la amenzi, cum reiese din circulara ANAF trimisă recent către direcţiile judeţene de finanţe. Din fericire, în scurt timp va intra în vigoare Legea prevenţiei care va pune capăt acestui fenomen. Nu se va mai da nicio amendă fără o acţiune de prevenţie premergătoare".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb