ANALIZĂ CIEL ROMÂNIA: Peste 70% dintre antreprenorii cred că resursa umană şi digitalizarea sunt importante pentru dezvoltarea unui business

G.B
Companii / 16 februarie 2022

Roxana Epure, Managing Partner CIEL România

Roxana Epure, Managing Partner CIEL România

Resursa umană, o echipă fericită şi productivă şi digitalizarea accesibilă sunt cei mai importanţi factori pentru dezvoltarea şi succesul unei companii, susţin cei mai mulţi antreprenori români, potrivit unui studiu realizat de CIEL România, unul dintre cei mai importanţi producători de software pentru companii, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, peste 47% dintre antreprenorii de la noi consideră că resursa umană este cea mai importantă pentru dezvoltarea unei companii, în timp ce peste 28% dintre aceştia sunt de părere că ideea de afaceri contează cel mai mult, iar peste 25% consideră digitalizarea ca fiind cea mai semnificativă pentru dezvoltarea unui business.

Cei mai mulţi antreprenori, aproximativ 70%, sunt de părere că nu este uşor să ai o afacere în România, menţionând ca dezavantaje birocraţia şi instabilitatea politică. Printre avantajele de a avea o afacere în România, antreprenorii menţionează piaţa încă emergentă în comparaţie cu alte pieţe mature din regiune (peste 43%), digitalizarea accesibilă (33%) şi deschiderea consumatorilor către produse noi (24%).

În ceea ce priveşte importanţa digitalizării, tehnologiei şi a softurilor într-o afacere, 53% dintre respondenţi afirmă că toate sunt esenţiale de la bun început, în timp ce 33% spun că softurile de bază sunt necesare oricărui start-up, iar 14% sunt de părere că aceste tool-uri devin importante atunci când afacerea începe să se dezvolte.

"Softurile contribuie în egală măsură la creşterea productivităţii angajaţilor cât şi la accelerarea dezvoltării companiei. Traversăm o etapă în care digitalizarea a devenit cuvântul de ordine în economie şi orice business care doreşte să aibă succes nu poate ignora acest trend", declară Roxana Epure, Managing Partner CIEL România.

Aproape 93% dintre proprietarii de firme mici, care au între 1 şi 10 angajaţi, cred că un punct forte al României este digitalizarea accesibilă, atât ca infrastructură/soluţie, cât şi ca preţ. Astfel, dacă ar începe mâine un business, 52% dintre antreprenorii români sunt dispuşi să aloce pentru tehnologie bugete de peste 1.000 de euro, 36% ar investi între 500 şi 1000 de euro, iar 11% sub 500 de euro.

"În urmă cu 10 ani nu vedeam start-up-uri echipate cu soft înainte să înceapă activitatea propriu-zisă, însă softurile sunt acum foarte accesibile din punct de vedere al costurilor. Mai exact, un soft costă mai puţin decât un city-break, adică 120 euro pe an. Antreprenorii sunt din ce în ce mai tineri şi mai bine informaţi, iar cei care intră în prezent în business au şanse duble de succes faţă de acum zece ani, datorită faptului că deschid afaceri complet digitalizate", declară Roxana Epure, Managing Partner CIEL România.

Datele CIEL România mai arată că 35% dintre antreprenori cred că deciziile şi strategia de business a proprietarului businessului contribuie în cea mai mare măsură la succesul afacerii. Adaptarea continuă la schimbările pieţei şi implicarea permanentă a antreprenorului în toate aspectele afacerii sunt alţi doi factori de succes, fiecare fiind invocat de către 30% din respondenţi, în timp ce disponibilitatea de capital pentru investiţii este ultimul criteriu de pe listă.

90% dintre antreprenori consideră că au nevoie de cunoştinţe de business şi educaţie financiară pentru a demara o afacere, în timp ce restul cred că vor avea succes în afaceri oricum.

Studiul realizat de companie arată că 32% dintre antreprenori consideră că o afacere este una de succes când echipa este productivă şi fericită, în timp ce 26% sunt de părere că succesul este dat de interesul fondurilor de investiţii de a finanţa businessul. Un procent de 19% susţin că succesul înseamnă că lucrurile merg de la sine, iar 17% spun că o afacere de succes este cea care are o marjă de profit de peste 5%.

De asemenea, în ceea ce priveşte instrumentele prin care succesul în business poate fi măsurat, 45% menţionează marja de profit, 26% cifra de afaceri, 17% se gândesc la cota de piaţă şi doar 12% la notorietatea brandului.

Majoritatea antreprenorilor români (54%) sunt convinşi că în medie o afacere are nevoie de 5-8 ani pentru a ajunge la succes, în timp ce 38% dintre respondenţi sunt mai optimişti şi afirmă că 2-3 ani sunt suficienţi, iar 8% cred că este nevoie de peste 10 ani pentru a atinge succesul în business.

Dintre participanţii la studiul CIEL România, 32% sunt furnizori de servicii, 25% activează în comerţ, 15% în construcţii, 12% în IT, iar restul au afaceri şi în industria producătoare de materiale, alimente sau confecţii, se arată în comunicat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb