A cincea ediţie a raportului Global Luxury Retail realizat de Savills International prezintă analiza detaliată a pieţei retailului de lux şi a inaugurării de noi magazine la nivel mondial, cu accent pe identificarea celor mai atractive oportunităţi de extindere a magazinelor în următoarele 12-18 luni. Consolidarea sectorului retail de lux evidenţiază rezistenţa acestei nişe la nivel global, pieţele emergente şi pieţele noi fiind cele care pot prezenta unele dintre cele mai interesante oportunităţi, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.
În ceea ce priveşte deschiderea de noi magazine de lux la nivel global, anul trecut, s-a înregistrat o creştere de 11%, piaţa din China reprezentând 41% din totalul acestora. Cu toate acestea, comparativ cu 2021, s-a înregistrat un declin al deschiderilor noi în China, cauzat de diminuarea încrederii chiriaşilor şi a închiderii unor spaţii comerciale. În Europa, în 2022 s-au deschis cu 77% mai multe magazine, decât în anul precedent, Bond Street din Londra fiind una dintre cele mai active pieţe, în timp ce Orientul Mijlociu a înregistrat o dublare a cotei sale de piaţă la nivel mondial, pe acest segment.
Pe piaţa retailului de lux s-a înregistrat o creştere a activităţii brandurilor de haine şi accesorii, iar companiile producătoare de ceasuri au fost cele care s-au extins pe noi pieţe. Marile centre globale au dominat noile deschideri, în special pe pieţele mai mici, care beneficiază de un profil specific al clientului şi de un număr ridicat de turişti. Şi mărcile hoteliere de lux s-au extins, îmbunătăţind oferta de ospitalitate în aceste oraşe. În timp ce pandemia a determinat consumatorii să pună accent mai mult pe experienţă, interesul hotelierilor pentru clienţii de lux a scăzut, concentrându-se, în schimb, pe pieţele de agrement şi pe staţiuni.
Potrivit Bain, se aşteaptă ca piaţa globală a retailului de lux să ajungă la o valoare de 580 de miliarde de euro până in 2030, înregistrând o creştere anuală de 5-7%, cu o expansiune totală de peste 50%. În acelaşi timp, specialiştii preconizează că brandurile vor continua să stimuleze creşterea vânzărilor prin intermediul reţelei de magazine proprii, ceea ce ar putea genera mai multe magazine la nivel global.
Pe segmentul retailului de lux se întrevăd, de asemenea, noi oportunităţi de creştere pe pieţele emergente şi atractive din punct de vedere turistic precum: Vietnam, Thailanda, Arabia Saudită şi oraşele americane Austin, Scottdale şi West Palm Beach. Asocierea dintre industria ospitalităţii şi retailul de lux generează noi oportunităţi, cu hoteluri de lux şi grupuri de ospitalitate care se extind la nivel global şi creează noi destinaţii pentru magazinele de brand.
Cu toate acestea, disponibilitatea oportunităţilor pe unele pieţe este în scădere, ceea ce duce la creşterea chiriilor în anumite locaţii peste nivelurile pre-pandemice, ceea ce evidenţiază necesitatea unei bune consilieri bazate pe o cunoaştere solidă a pieţei şi o strategie de dezvoltare bine pusă la punct. Europa Centrală şi de Est este una din cele mai puţin dezvoltate pieţe pentru retailul de lux, majoritatea ţărilor din regiune fiind caracterizate prin lipsa retailului de tip high-street (existenţa unei străzi sau a unei zone din marile oraşe dedicate, unde spaţiile comerciale sunt ocupate exclusiv de branduri de lux) cauzat, în mare parte, de existenţa unui număr foarte mare de mall-uri, se mai arată în comunicat.
"Deşi Calea Victoriei din Bucureşti s-a conturat în ultimii ani ca fiind o potenţială destinaţie pentru high-street retail, prezenţa marilor branduri internaţionale este limitată, iar profitabilitatea acestor magazine este scăzută în comparaţie cu media europeană. Numărul mic de turişti comparativ cu restul capitalelor europene este încă un impediment pentru brandurile de lux care ar dori să intre pe piaţa românească. Ţinând cont de dimensiunea pieţei este foarte puţin probabil ca marile oraşe din România să devină vreodată destinaţii-cheie pentru clienţii retailului de lux. Cu toate acestea, dezvoltarea segmentului rezidenţial de lux din ultimii ani, creşterea numărului românilor cu venituri peste medie precum şi planurile unor dezvoltatori de a aduce noi branduri de lux în România în următorii ani relevă un potenţial de expansiune a acestui segment şi pe piaţa românească.", spune Codrin Matei, Principal Partner, Crosspoint Real Estate, asociat al Savills în România.