ANALIZĂ DELOITTE, TRIMESTRUL AL TREILEA: Piaţa de M&A, marcată de tranzacţii de 809 milioane de euro

E.E.
Companii / 8 octombrie 2018

Ioana Filipescu

Ioana Filipescu

Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a beneficiat în trimestrul al treilea de tranzacţii a căror valoare anunţată a fost de 809 milioane de euro în total, mai mult decât dublu faţă de cele 391 de milioane de euro din trimestrul al doilea. Potrivit estimărilor Deloitte, valoarea totală a pieţei, inclusiv tranzacţiile care nu au avut o valoare comunicată, a fost între 1,4 şi 1,6 miliarde de euro, cu aproximativ 15% mai mult decât în trimestrul al treilea din 2017.

"Suntem martorii unei efervescenţe în piaţa tranzacţiilor, atât pe plan local, cât şi pe plan internaţional, cu impact asupra subsidiarelor din România. Tranzacţiile încheiate în trimestrul III sunt îndeosebi cele începute în primele luni ale anului 2018 pe baza cifrelor din 2017 care au fost foarte bune în toate domeniile", a spus Ioana Filipescu, Partener Corporate Finance, Deloitte România, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei noastre.

Numărul de tranzacţii monitorizate în trimestrul al treilea a fost de 27, din care numai o treime au avut valoarea ce a fost anunţată oficial sau ce poate fi calculată pe baza datelor publice. Continuă astfel tendinţa acestui an de a nu anunţa valoarea tranzacţiilor. În perioada similară din 2017 au fost anunţate în total 28 de tranzacţii.

"Activitatea din piaţa de fuziuni şi achiziţii rămâne intensă. Observăm un interes în creştere atât din partea investitorilor strategici, cât şi din partea celor financiari, care doresc să investească sume de peste 100 de milioane de euro per tranzacţie. Cu 12 tranzacţii de peste 100 de milioane de euro în primele nouă luni, sunt şanse mari ca până la sfârşitul anului să depăşim recordul de mari tranzacţii stabilit anul trecut", a concluzionat Ioana Filipescu, arată comunicatul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb