ANALIZĂ TRUDA: Ecommerce-ul românesc creşte în acest an, în special pe zona de lux

G.D.
Companii / 21 martie 2023

Cătălin Macovei, fondator TRUDA

Cătălin Macovei, fondator TRUDA

În 2023, piaţa de ecommerce este definită de o serie de schimbări, printre care faptul că românii iau decizii de achiziţie mai greu, însă cumpără mai des şi mai mult online, segmentul de lux are vânzări spectaculoase, iar magazinele online îşi schimbă focusul pe promovarea produselor care aduc profit mai mare, conform unui comunicat remis redacşiei. Astfel, în acest an, piaţa de ecommerce va creşte cu 20% faţă de anul anterior şi faţă de perioada pandemiei, potrivit unei analize realizate de TRUDA.

1.Piaţa de ecommerce creşte cu 20%

Potrivit sursei citate, industria de ecommerce din România continuă să crească organic, având în vedere că românii şi-au format obiceiul de a cumpără online, iar încrederea lor în plata cu cardul a crescut considerabil. Astfel, în contextul economic actual, estimările TRUDA arată că piaţa de ecommerce va cunoaşte o creştere de 20% în acest an faţă de anul trecut şi de 15% faţă de 2020, când pe fondul pandemiei mare parte din achiziţiile din magazine fizice au fost făcute online.

2.Magazinele online se concentrează pe produse care aduc profit mai mare

În condiţiile în care concurenţa în mediul online este tot mai mare şi, prin urmare, costul promovării a crescut cu 30% în primele luni din an, magazinele online se concentrează pe promovarea de produse care aduc venituri şi profit constant. Aceste produse sunt identificate cu ajutorul tehnologiilor avansate, cum este TRUDA, o tehnologie unică în România, care indică şi clasifică produsele în categorii precum: high revenue, average revenue, no revenue, super promoted, normal promoted, low promoted, not promoted; ROAS (return on ad spend) - cu etichetele high ROAS, medium ROAS, low ROAS, no ROAS, Revenue (high revenue, average revenue, no revenue), Price, Trending Products, Hero products, Toxic products şi Profitable products, platforma având peste 12 etichete pentru fiecare produs în parte.

"În promovarea online, algoritmii Google şi Facebook tind să se "îndrăgostească' de un număr mic de produse, pe care aduc trafic mare, dar nu neaparat şi vânzări. Iar în contextul economic actual, marcat de inflaţie ridicată şi o eventuală criză economică, magazinele online trebuie să acţioneze strategic pentru a nu arunca banii pe fereastră sau, corect spus, în promovarea produselor fără randament. Pentru rezultate mai bune cu bugete de marketing mai mici, TRUDA analizează şi identifică produsele care sunt profitabile, sugerând campanii potrivite pentru promovarea acestora şi generând astfel o creştere de 30% sau mai mult a vânzărilor", declară Cătălin Macovei, fondator TRUDA şi specialist în marketing digital de peste 10 ani.

3.Segmentul de produse de lux înregistrează vânzări spectaculoase

Vânzările pentru produse de lux au crescut cu 50% în ecommerce-ul românesc în ultimul timp, ca urmare a interesului tot mai mare al românilor pentru a achiziţiona astfel de produse din magazine online. Astfel, cele mai cumpărate produse din gama luxury sunt cele din categoriile îmbrăcăminte, încălţăminte, ceasuri şi parfumuri, unde valoarea medie a comenzii este de 2.200 lei, subliniază sursa citată.

4.Consumatorii români iau mai greu decizii de achiziţie

Inflaţia ridicată a schimbat considerabil comportamentul românilor atunci când cumpără online. Dacă înainte utilizatorii online aveau cinci interacţiuni cu un brand înainte de achiziţiona un produs, acum sunt şapte puncte de interacţiune cu brandul în procesul de achiziţie până la plasarea şi confirmarea comenzii pentru produsele cu o valoare mai mică.

"Achiziţia la impuls a scăzut atât din cauza inflaţiei, cât şi a faptului că multe din produsele cele mai căutate sunt disponibile pe mai multe website-uri. De aceea, în prezent, consumatorii români aleg mult mai atent de unde cumpără produse online şi se documentează foarte mult despre produsul dorit şi magazinul în cauză înainte de a plasa comanda. Pentru că acest comportament de achiziţie va fi dominant în online, le recomand magazinelor online atât să aibă grijă de imaginea lor şi să investească în îmbunătăţirea experienţei clienţilor şi în fidelizarea lor, cât şi să analizeze ce produse aduc vânzări şi profit şi să le promoveze pe acestea, ceea ce pot face prin tehnologia noastră, care îi ajută să vândă mai mult", spune Cătălin Macovei, fondator TRUDA.

5.Românii cumpără mai multe produse la preţuri mai mici

Deja o tendinţă în ecommerce-ul românesc, achiziţia tot mai des de produse din online va fi reprezentativă în acest an, având în vedere că tot mai mulţi români şi-au dezvoltat obiceiul de a cumpără online.

Însă, tot ca efect al inflaţiei, românii preferă să cumpere produse la preţuri mai mici, dar în cantităţi mai mari, în special produse din categoriile food, health&bio, fashion şi beauty, nişe pe care astfel valoarea coşului de cumpărături este mai mare, în medie între 150 lei şi 220 lei.

În acest sens, în condiţiile în care tot mai mulţi consumatori se orientează spre produse mai puţin costisitoare, vor fi avantajate magazinele online cu preţuri mai mici, crescându-şi vânzările prin vânzarea unui stoc mai mare de produse.

În concluzie, piaţa de ecommerce din România îşi urmează trendul crescător, însă concurenţa este tot mai mare în online, având în vedere potenţialul pe care îl oferă. De aceea, în contextul economic actual, Cătălin Macovei, fondator TRUDA şi unul dintre cei mai cunoscuţi experţi în marketing digital, le recomandă companiilor care deţin magazine online să investească în promovarea produselor care generează profituri constante, chiar dacă numărul de comenzi scade, să direcţioneze bugetele de marketing în canale de promovare care generează venituri rapid şi către categorii de produse care sunt relevante pentru clienţii magazinului şi să fidelizeze clienţii, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb