Analiză WBS SUA - jurnal bursier - 26 aprilie

WBS
Internaţional #Jurnal Bursier / 27 aprilie 2010

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Pieţele americane au avut evoluţii oscilante în prima zi a săptămânii ― raportările financiare pozitive ale companiilor, împreună cu speculaţiile din sesiunea asiatică privind un posibil nou plan de stimulare economică din partea Chinei au condus la creşteri

    iniţiale, pentru ca ulterior sectorul financiar să readucă indicii la nivelul de închidere de vineri (Dow Jones) sau sub acesta (S&P 500, NASDAQ) în urma speculaţiilor privind efectele potenţiale ale schimbărilor legislative susţinute de membrii Democraţi ai Congresului.

    Senatorii Republicani au reuşit să blocheze introducerea în dezbatere a legislaţiei de reformă a sectorului financiar, indicând intenţia de a obţine concesii pentru forma finală a acesteia. Negocierile din Senat sunt aproape de finalizarea secţiunii care reglementează utilizarea instrumentelor derivate, în urma aprobării

    folosirii în mare măsură a formulării avansate de Comitetul pentru Agricultură al Senatului. Preşedintele Subcomitetului Permanent pentru Investigaţii al Senatului a publicat e-mailuri şi alte documente indicând faptul că Goldman Sachs "a plasat în mod repetat propriul interes înaintea celui al clienţilor" în 2007. Comitetul va audia marţi un număr de foşti şi actuali angajaţi ai Goldman.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb