ANALIZA X-TRADE BROKERS: Preţul petrolului - între revigorarea economică, speculaţii şi căderea dolarului

C.P.
Ziarul BURSA #Materii Prime / 24 noiembrie 2009

Preţul petrolului - între revigorarea economică, speculaţii şi căderea dolarului

Preţul petrolului a crescut cu circa 76%, de la începutul anului şi până în prezent, respectiv de la 43,98 dolari/baril la 77,45 dolari/baril, în data de 20 noiembrie, din care 56% s-a înregistrat doar în primul semestru al anului în curs, preţul ajungând, la 30 iunie, la 69,47 dolari/baril. În ultimele 30 de zile însă, preţul petrolului a rămas pe un palier constant, oscilând între 75- 80 dolari/baril.

"Creşterea preţului petrolului în primul semestru din anul în curs a fost evident susţinută de alţi factori în afară de cei fundamentali, întrucât, în primele şase luni din 2009, economia mondială nu a înregistrat o creştere care să susţină această evoluţie, ci dimpotrivă", este de părere Victor Safta, directorul sucursalei din Româ-nia a X-Trade Brokers. Domnia sa a explicat: "Preţul petrolului a crescut atât pe fondul speculaţiilor, cât şi ca urmare a investiţiilor masive ale investitorilor în piaţa de mărfuri, cu scopul de a se proteja împotriva devalorizării principalelor monede ale lumii, în special cea a dolarului american. Pe termen lung, este evident că preţul petrolului va creşte ca urmare a ieşirii globale din criză în 2010- 2011. În prezent, preţul petrolului este pe cale , doar că nimeni nu poate estima, cel puţin deocamdată, încotro o va lua pe termen scurt şi mediu: va scădea, recorelându-se cât de cât cu evoluţia economică sau va continua să crească, arătând încă o dată că de către interesele de business ale jucătorilor globali din domeniu sau de pe piaţa de capital?".

Referitor la preţul petrolului, în prezent, majoritatea analiştilor din domeniu sunt de comun acord într-o singură privinţă: nimic ne este sigur, precizează analiştii X-Trade Brokers, care sus-ţin că atât timp cât nu este clar cât de repede îşi va reveni economia mondială, preţul celei mai importante resurse din lume va fi greu de prognosticat şi va rămâne dependent de o mulţime de alţi factori conjuncturali. "Atunci când economia mondială va fi mult mai previzibilă, factorii conjuncturali vor scădea ca importanţă în determinarea preţului petrolului", spun analiştii de la X-Trade Brokers.

Potrivit lui Victor Safta, este "destul de sigur, însă, că preţul va creşte pe termen lung, iar numărul tranzacţiilor futures care mizează pe un preţ crescător al petrolului creşte în continuare".

Preţul petrolului va rămâne în continuare foarte volatil, deoarece toate semnalele economice sunt primite în prezent de piaţă cu mari rezerve şi nu sunt coerente încă, potrivit analizei casei de brokeraj. Deşi economia americană a dat suficiente semnale privind ieşirea sa din criză, piaţa muncii nu arată nimic pozitiv în acest sens, aşa încât ultimii indicatori din domeniu publicaţi au condus la o scădere a preţului petrolului. Alt factor important a fost scăderea bruscă a indicelui Dow Jones, cauzată de aşteptările pesimiste ale celor mai mari producători de microchip-uri din lume, care au anunţat scăderea producţiei: datorită largii utilizări a produsele lor, acestea sunt indicatoare importante privind direcţia economiei mondiale, aşa încât pieţele se aşteaptă la o revenire mai lentă decât ar fi fost de dorit.

"În această peri-oa-dă de criză, volatilitatea este normală, fiecare indicator sau semnal fiind disproporţionat în ambele sensuri", a explicat Victor Safta, adăugând: "În ceea ce priveşte petrolul, în următoarele săptămâni ne putem aştepta la preţuri uşor mai mici, deoarece în ultima perioadă, stimulaţi de preţurile atractive, producătorii de produse distilate din petrol au produs mai mult, iar această supraproducţie acum valoarea . În plus, la reuniunea lor din luna decembrie, ţările OPEC ar putea decide creşterea producţiei de petrol pe termen scurt şi/sau mediu, pentru a evita ca un preţ ridicat al petrolului să fie o frână în calea ieşirii din criză a economiei mondiale. În orice caz însă, pe termen lung preţul petrolului va creşte".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb