ANAT le recomandă turoperatorilor evitarea sintagmelor superlative

V.B.
Companii #Turism / 27 septembrie 2014

Consiliul Director al Patronatului Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) recomandă tuturor membrilor organizaţiei să evite sintagme precum: "cel mai mare turoperator", "cea mai mare agenţie", "cel/cea mai bun(ă)", "cel/cea mai sigur(ă)", "singurul turoperator", "singura agenţie", "turoperatorul nr. 1", "cea mai importantă" etc. în marketing şi promovare, în relaţia atât cu partenerii interni şi externi, cât şi în cea cu clienţii.

Decizia a fost luată la întrunirea Consiliului Director al ANAT din 21 septembrie, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Măsura vine în susţinerea bunelor practici în domeniul publicităţii şi promovării companiilor, şi în vederea implementării unor reguli de bun simţ în acest domeniu, reguli care se discută în acest moment şi la nivelul Comisiei Europene, precizează Asociaţia.

Lucia Nora Morariu, preşedintele instituţiei, a declarat: "ANAT înţelege să promoveze modele de bune practici pentru industria de călătorii şi, în acest spirit, am decis să recomandăm membrilor noştri să evite de acum încolo, în publicitatea proprie, sintagme care ar putea afecta imaginea altor membri. Trebuie să fim conştienţi că, pe o piaţă liberă, concurenţială, există întotdeauna un ansamblu de actori care fac ca piaţa să funcţioneze, actori care sunt, fiecare în felul său, competenţi în ceea ce întreprind şi care trebuie să se respecte între ei chiar dacă se află în relaţii de concurenţă. Este cazul ca membrii asociaţiei să fie un exemplu pentru aplicarea unor metode de publicitate onestă, decentă, cu respect faţă de clienţi şi faţă de colegi, în spirit european".

ANAT (care marchează astăzi Ziua Mondială a Turismului) numără peste 500 de membri din întreaga ţară, majoritatea agenţii de turism.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb