Vineri a fost publicat în Monitorul Oficial, ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, care priveşte concursul naţional de admitere la programul de formare specializată pentru ocuparea funcţiei publice corespunzătoare înalţilor funcţionari, pentru anul 2016, transmite un comunicat remis redacţiei.
Acesta cuprinde informaţii referitoare la calendarul de desfăşurare a concursului, tematica de concurs, precum şi numărul şi componenţa nominală a comisiilor de concurs şi a comisiilor de soluţionare a contestaţiilor.
Comisiile sunt alcătuite din câte trei membri, reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi ai Secretariatului General al Guvernului. Tematica de concurs cuprinde acte normative relevante pentru domeniul administraţiei publice.
Înscrierea candidaţilor va avea loc în perioada 9 - 13 mai, la sediul ANFP, mai adaugă comunicatul.