Angajaţii din industria de apărare critică dur achiziţionarea transportoarelor amfibie de la SUA

George Marinescu
Ziarul BURSA #Companii #Apărare / 4 august 2023

Angajaţii din industria de apărare critică dur achiziţionarea transportoarelor amfibie de la SUA

Achiziţionarea de către Ministerul Apărării Naţionale a 21 de transportoare blindate amfibii - AAV -, în condiţiile în care armata americană renunţă la acest tip de transportor, reprezintă o nouă dovadă a modului defectuos în care se implementează programele de înzestrare a forţelor armate române, susţine Constantin Bucuroiu (foto), preşedintele Alianţei Sindicatelor din Industria de Apărare şi Aeronautică.

Angajaţii din industria de apărare critică dur achiziţionarea transportoarelor amfibie de la SUA

"Suntem un popor blestemat să suportăm asemenea oameni în conducerile instituţiilor publice. Facem achiziţii de aşa zise AAV-uri, transportoare blindate amfibii, dăm o groază de bani pe ele, dar refuzăm categoric să achiziţionăm un batalion de SAUR 2, transportor care este un produs al industriei de apărare din ţara noastră. Achiziţionarea unui batalion de transportoare SAUR 2 ar duce la crearea a 2500 locuri de muncă, va angrena în realizarea sa 250 de firme româneşti de stat şi private, în condiţiile în care transportorul este omologat, testat şi poate fi îmbunătăţit continuu, la cerere. (...) Ei, americanii, scot treptat AAV-urile din structurile corpului de puşcaşi marini şi le înlocuiesc cu vehicule blindate amfibii cu roţi care au la bază Iveco SuperAV 8X8 modificat încât sa satisfacă cerinţele operaţionale, iar noi achiziţionăm acest tip de transportor blindat. Parcă suntem proprii noştri duşmani", a afirmat pentru ziarul BURSA, Constantin Bucuroiu, preşedintele ASIAA.

Menţionăm că în urmă cu câteva zile, în consolidarea parteneriatului strategic cu SUA, autorităţile centrale au anunţat că ţara noastră va achiziţiona 21 de transportoare blindate amfibii - AAV - pentru care vom plăti 120 milioane dolari. Din cele 21 de transportoare, 16 sunt tipul AAVP-7A1, care au un echipaj format din patru membri şi pot transporta 21 de infanterişti marini complet echipaţi de luptă sau 4,5 tone de încărcătură. Vehiculul are în dotare o mitralieră grea M2, calibrul 12,7 milimetri şi un aruncător de grenade MK-19, calibrul 40 milimetri, ambele arme montate într-o turelă comună. AAV-ul este un transportor blindat pe şenile, cu o masă de 29 tone. Pe drum asfaltat atinge o viteză de deplasare de 70 km/h, iar pe teren accidentat o viteză de 30km/h. În apă poate naviga cu până la 13km/h, în funcţie de starea mării, rezistând chiar la o mare de gradul 5, adică o mare al cărei nivel al valurilor atinge 4 metri înălţime. În ceea ce priveşte protecţia vehiculului, AAVP-7A1 este dotat cu un kit suplimentar de la Rafael - Enhanced Applique Armor Kit (EAAK), vehiculul fiind astfel protejat pentru foc direct până la calibrul 14,5 milimetri şi împotriva schijelor rezultate din proiectilele de artilerie de mare calibru 152/155 milimetri.

AAV-urile vor intra în dotarea Regimentului 307, care are în compunere un batalion de infanterie marină, un batalion de sprijin de luptă şi o companie logistică, regiment care era dotat până acum cu vehicule TAB 79.

Din cele 21 de transportoare, trei vehicule vor fi în variantă de comandă şi control - AAVC-7Al şi două vehicule pentru recuperare - AAVR-7Al.

Mai arătăm că, în urmă cu două zile, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului anunţa că a fost făcut "un nou pas pentru întărirea parteneriatului strategic" cu SUA, după ce compania prahoveană Electromecanica SA a semnat o scrisoare de intenţie cu compania americană Raytheon Missiles&Defense pentru producerea rachetelor interceptoare SkyCeptor.

Semnarea scrisoarei de intenţie cu partenerul american a avut loc după ce în urmă cu câţiva ani autorităţile de la Bucureşti au negociat cu compania franceză MBDA pentru producţia rachetelor fabricate de firma respectivă.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Si nu au dreptate? Iar cumparam deseuri, in timp ce ne sabotam industria, cat a mai ramas?

    aSA e politicienii sunt dusmanii Romaniei. ma gandesc ca au fost "unsi" cu ceva sa ia amfibii expirate in loc sa ia din productie romaneasca. si nu numai ca s-ar crea locuri de munca, dar in caz de ceva e bine sa poti sa-ti produci si repari singur in tara.

    In loc sa cream locuri de munca si PIB ca si asa se plang ca n-au bani, mai dam o sarja de bani in US. Si apoi ne maresc nopua taxele.  

    Pentru linistea si binele lor ,fac orce.Doar nu credeti ca au ajuns si se mentin la putere datorita increderii populare.Cei ce ni i-au puspe cap trebuiesc recompensati.REGESTE.

    1. Exact asa este. Stapanul a dat ordin, slugile se executa.

    De ce are nevoie armata română de transportoare amfibie proiectate pentru desanturi maritime și capabile să resiste la furtuni de gradul 5? Pe ce coastă a Mării Negre se gândesc generalii români că vor fi nevoiți să trimită un decant de infanterie română? Cu siguranță nu în Bulgaria, Turcia, Ucraina sau Georgia, țări cu care suntem mai mult sau mai puțin aliați. Mai rămâne Rusia! Iar eu sper că conducerea armatei române nu este atât de ruptă de realitate încât să elaboreze planuri de debarcare a infanteriei marine românești în Crimeea sau Novorosiisk. Și dacă așa stau lucrurile de ce cumpărăm astfel de transport-are? Doar pentru a susține Pentagonul care mai ciupește 120 de milioane USD - o picătură în oceanul de peste 800 de milliarde al bugetului său, vânzându-ne nouă echipamentul pe care el nu îl mai folosește din motive pe care noi nu le știm. O tranzacție care seamănă fie a șpagă, fie a tribut.

    1. exista doua scenarii in care se pot folosi ambarcatiunile amfibii:

      1. peste Dunare, Tisa, orice curs de apa, ca sa trecem la vecini sau, ca inncazul de mai jos, ca sa debarci trupe pe flancuri sau in spatele liniei frontului

      2. in operatiunile desfasurate in zone de coasta se foloseste debarcarea de trupe in spatele liniilor inamice (de ex.: daca ai Dobrogea ocupata de la Tulcea pana la Vadu, poti debarca trupe mai la Nord de Vadu); asta s-a folosit aproape in toate conflictele majore 

    Fraților, am vrut și eu sa comentez,

    dar deja ați spus TOT 

    Poate platesc transportoarele,din economiile care le vor face ”la sfantul asteapta”,din salarii si pensii speciale.Din ”prostie in prostie” spre depasirea bugetului.

    Tribut modern, sub forma de nevoi.

    1. Un general obez și un,, erou,, din 1989 fac cadouriiii

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb