Angajaţii din industria uşoară sînt la un pas de şomaj

F.A.
Ziarul BURSA #Companii / 24 iunie 2005

Firmele din industria uşoară au ajuns în pragul falimentului şi pun în pericol sute de mii de locuri de muncă, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, Maria Grapini, preşedintele Federaţiei Patronale a Sindicatelor din Industria Uşoară - FEPAIUS.

Cauzele care au condus la această situaţie sunt, în opinia angajatorilor, devalorizarea monedei euro; creşterea preţurilor la utilităţi nejustificat, peste limita suportabilităţii consumatorilor şi peste valorile angajate în negocierile internaţionale; costuri mari cu salariile cu concediile medicale şi concediile de maternitate; forţa de muncă pleacă din ţară, iar investitorii din zona Moldovei doresc să-şi mute afacerile în Ucraina şi Moldova; lipsa infrastructurii. De asemenea, alte cauze sunt Codul Fiscal, care cuprinde articole ce permit imixtiunea statului în administrarea afacerilor private; nesiguranţa prevederilor fiscale şi necunoaşterea lor pe cel puţin trei ani; aplicarea retroactivă a legislaţiei fiscale precum impozitarea dividendelor pe anul fiscal 2004 cu zece la sută faţă de cinci la sută, cît se ştia la începutul anului fiscal; lipsa unei industrii primare necesare pentru actualul nivel al industriei confecţiilor; productivitatea încă sub cea din Uniunea Europeană şi un Cod al Muncii neadecvat.

Pentru ieşirea din criză, inves-titorii propun îngheţarea preţurilor la utilităţi în anul 2005, avînd în vedere că faţă de prevederea din Memorandumul încheiat cu FMI, preţul la gaz metan a ajuns la valoarea angajată, iar la energie electrică s-a depăşit costul din Uniunea Europeană; încetarea întăririi leului prin acţiuni speculative; eliminarea din Codul Fiscal şi Codul Muncii a articolelor care nu sunt în concordanţă cu legis-laţia europeană; stabilitatea legislaţiei fiscale pe parcursul anului fiscal; cunoaşterea cu minim şase luni înainte de începerea anului fiscal a legislaţiei fiscale; aplicarea procentelor stabilite pentru impozitarea profitului şi a dividendelor la rezultatele aceluiaşi an fiscal; eliminarea obligativităţii de vînzare a mijloacelor fixe prin licitaţie dacă au valoare sub un miliard; eliminarea nedeductibilităţilor cheltuielilor cu dobînzile bancare; acceptarea deducerii cheltuielilor de armonizare a clădirilor şi pentru valorile rezultate din reevaluare.

Mai sunt o serie întreagă de alte măsuri, susţin angajatorii, a căror aplicare ar conduce la ieşirea din criză, precum revizuirea modalităţi de plată a concediilor de boală şi concediilor de maternitate, stimularea firmelor care nu au datorii la buget, reducerea costurilor cu salariile, acordarea de garanţii guvernamentale şi subvenţii pentru revigorarea industriei primare.

Supărată pe ceea ce se întîmplă astăzi în economia românească, preşedintele FEPAIUS a declarat, citată de Rompres, că "dacă pînă la sfîrşitul anului Guvernul ne va trata în continuare cu aceeaşi ignoranţă personal, mă voi retrage din patronat şi voi crea un partid al celor ce gîndesc şi la dezvoltarea acestei ţări nu numai la umplerea propriilor buzunare".

În privinţa Codului Muncii, patronatul din industria uşoară susţine că dacă acest document va fi adoptat în Ordonanţă de Urgenţă atunci îl va ataca la Curtea Constituţională pe motiv că nu a fost supus dezbaterii publice şi nu s-a respectat dialogul social.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb