"Anii trec şi regenerarea urbană nu se lasă văzută, în Bucureşti"

Reporter: Cum a evoluat piaţa arhitecţilor, în ultimul an, şi ce perspective are aceasta?

Şerban Ţigănaş: Sunt premature concluziile finale, cu date, despre evoluţia pieţei în anul care tocmai s-a încheiat. Un studiu se poate realiza numai după ce apar datele oficiale pentru anul trecut, cele publice de la direcţii financiare, bilanţurile contabile etc. Peste câteva luni, când se va finaliza Studiul Sectorial al profesiei de arhitect în Europa, pe care Consiliul Arhitecţilor din Europa îl actualizează la intervale de doi ani, vom avea date interesante comparative cu starea profesiei din celelalte state din UE. Putem vorbi totuşi despre piaţă pe baze empirice, informaţii între colegi şi propria experienţă. Sunt doi parametri care merită discutaţi atunci când evaluăm starea activităţii arhitecţilor: dacă este de lucru, dacă arhitecţii au contracte, proiecte şi lucrează şi dacă acestea sunt bine plătite, sau uneori măcar plătite. Profesia de arhitect are o rată foarte mare de lucru neplătit, atât pentru realizarea de oferte sau soluţii de concurs, cât şi pentru recuperarea banilor pentru munca realizată în avans, care nu de puţine ori nu mai ajunge să fie utilizată în domeniul construcţiilor din varii motive care ţin de investitorii publici sau privaţi.

În mare, pot spune că arhitecţii au avut de lucru în 2018, dar nu mai bine plătit sau mai uşor de contractat decât înainte. A fost un an bun, dar nu extraordinar.

Perspectivele, văzute din toate unghiurile, nu sunt foarte atrăgătoare. Economia României nu pare că traversează o perioadă înfloritoare, mulţi indicatori ai creşterii sunt contestaţi ca fiind reali. Sectorul construcţiilor este în criză evidentă de forţă de muncă pe şantiere şi de specialişti în zona inves-tiţiilor. Cultura clientelei nu face salturi impresionante în ceea ce priveşte exigenţele, arhitectura obişnuită, comună, de zi cu zi, nu reclamă foarte multă abilitate din partea arhitecţilor.

Reporter: Ce probleme întâmpină arhitecţii şi cum ar putea să fie acestea soluţionate?

Şerban Ţigănaş: Principala problemă a arhitecţilor ţine de o prea mare supraapreciere proprie în condiţiile unui mare deficit de rigoare managerială şi comercială. Bineînţeles, cu excepţiile de rigoare. Unii arhitecţi nu se pregătesc în general pentru piaţa pe care ar dori să activeze, complăcându-se fie cu statutul de necesar în procesele de autorizare şi încasând tot felul de comisioane de la furnizorii de materiale. Alţii se consideră artişti şi creatori, chiar dacă doar o parte, uneori destul de mică, din ceea ce fac se poate încadra în aceste categorii. Principala problemă a arhitecţilor este aceea de a demonstra relevanţa şi a face evident avantajul pe care îl are un client dacă lucrează cu un foarte bun arhitect. Nu e deloc uşor, dar e fundamental. Există cazuri remarcabile de astfel de colaborări, dar ele sunt atât de rare încât nu schimbă percepţiile. Se vorbeşte foarte mult despre nevoia de a reaşeza legislaţia construirii pe alte baze, dar în absenţa înţelegerii clare a rolului şi relevanţei arhitecţilor, acest lucru nu poate fi făcut pe baze abstracte.

Reporter: Care sunt lipsurile legis-lative ale sectorului?

Şerban Ţigănaş: Şi la acest punct se poate discuta mult. Corelarea normativă e o problemă, multe texte în vigoare sunt divergente sau contradictorii. Este deja notorie lipsa de unitate în teritoriu în ceea ce priveşte aplicarea cadrului legislativ. Recent am constatat în cadrul aceleiaşi primării că departamente diferite, urbanismul şi juridicul, înţeleg şi aplică diferit aceleaşi prevederi legale. Uneori este chiar comic, dar în fapt este tragic şi nici juris-prudenţa nu produce efecte... cred că extrem de importantă pentru calitatea arhitecturii ar fi revizuirea legislaţiei achiziţiilor publice şi crearea unor prevederi specifice pentru construcţii, care sunt complet diferite de orice alte achiziţii de bunuri sau servicii. Rolul arhitecţilor şefi ar trebui reaşezat, normativele cele mai importante care determină şi cheltuielile cele mai mari în construcţii ar trebui neapărat rediscutate şi recalibrate şi aici merită făcute corelări cu textele similare din alte ţări europene.

Reporter: Cum îi afectează pe arhitecţi măsurile fiscale care au intrat în vigoare în acest an?

Şerban Ţigănaş: E mult prea devreme pentru a trage concluzii. Deocamdată nu cred că afectează mai mult decât să creeze circumspecţie şi multe discuţii. Dat fiind contextul politic şi social din România, orice măsuri fis-cale, orice modificare legislativă este bănuită de o mare parte a celor asupra cărora se va reflecta ca fiind speculativă şi având obiective oculte. La asta s-a ajuns şi nu arhitecţii sunt de vină. Trăim o epocă a neîncrederii totale şi a războiului deschis în care regula luptei este că orice propune celălalt este greşit, inoportun şi are scopuri ascunse. În cazul acesta şi o eventuală măsură benefică, pozitivă, capătă uşor contestatari şi porneşte opoziţia mediatică şi tot restul...

Reporter: Având în vedere lipsa forţei de muncă din toate domeniile, cum se prezintă situaţia în arhitectură?

Şerban Ţigănaş: Comportamentul arhitecţilor nu pare a fi dominat de dorinţa de a lucra, care e subordonată dorinţei de a trăi în anumite locuri. Jumătate din arhitecţii din România sunt în Bucureşţi, unde nu este jumătate din piaţa de arhitectură, în mod evident. Dintre aceştia mai mult de jumătate nu îşi practică profesia aşa cum au visat, adică în proiectare şi sunt nemulţumiţi, dar n-ar face nimic pentru a se întâlni cu cererea foarte prezentă în alte regiuni, unde nu este acoperită de resursele locale. Neomogenitatea repartiţiei forţei de muncă ne caracterizează profesia. Cei care lucrează în zonele în care nu există facultăţi de profil, zone care de obicei reţin absolvenţii, nu au pe cine angaja, ceilalţi se confruntă cu cereri pe care nu le pot onora. Aşa că mai bine vorbim de cantitate, pentru că dacă vorbim de calitatea angajaţilor, discuţia este alta.

Reporter: Ce proiecte semnificative au fost demarate în acest an şi ce proiecte sunt anunţate în piaţă?

Şerban Ţigănaş: În sectorul public se lucrează în continuare la infrastructura sportivă, stadioanele pentru anul 2020, săli polivalente în mai multe oraşe mai mari sau mai mici, se anunţă un val de spitale atât regionale cât şi specializate, de mult necesare şi dorite, iar în domeniul privat continuă construcţiile de locuinţe colective, ca parte masivă a pieţei, clădirile comerciale pentru birouri, mai ales în polii de dezvoltare şi câteva centre logistice, sau dezvoltări industriale, multe extinderi ale celor existente. Timişoara poate atrage atenţia cu cea mai nouă etapă de la Iulius Mall, dar şi cu concurentul Isho şi cu dezvoltările din centru, Bucureştiul îşi păstrează parcă ritmul, Braşovul doreşte aeroport şi sală polivalentă, la Cluj, pe lângă infrastructura de mobilitate şi spaţii publice se aşteaptă spitale, un muzeu mai special şi locuinţe în zonele centrale şi putem continua.

Reporter: Cum apreciaţi modul în care se construieşte în Capitală?

Şerban Ţigănaş: Nu cred că există un mod anume, a la Bucureşti. Se construieşte în toate felurile, că într-o capitală mare, dar complet neomogenă, cu interese şi posibilităţi foarte diferite. Ceea ce mă dezamăgeşte la Bucureşti este că zonele frumoase, şi sunt mai multe asemenea porţiuni substanţiale de oraş, sunt în decădere, degradare sau au fost parazitate de mai multe intervenţii speculative neinspirate care le-au afectat caracterul şi zonele cele mai atractive, cu reputaţie şi preţuri, ale celor cu posibilităţi ridicate, s-au constituit fără o calitate omogenă a spaţiilor publice şi a investiţiilor private, necorelate. Centrul oraşului, absolut minunat dacă îl priveşti printre gene, este în suferinţă, bulevardul Magheru - Bălcescu, originea modernităţii interbelice, a ajuns o paragină, centrul istoric, lipscănia, funcţionează doar pe parter, sufocat, bineînţeles, Calea Victoriei ne oferă perle putrezite, cât despre zona Gării de Nord, a defunctei Hale Matache şi Griviţei şi Buzeştiului, ce să mai spun? Unii au câştigat o bătălie şi au pierdut războiul, anii trec şi regenerarea urbană nu se lasă văzută.

Reporter: Cum caracterizaţi evoluţia sectorului de construcţii de la noi?

Şerban Ţigănaş: Nu ştiu dacă avem evoluţie sau involuţie, dacă suntem o piaţă care contează ca vânzări de materiale sau se construieşte patrimoniu? Sectorul este în mod evident catalizat de fondurile europene. Se construiesc însă tot felul de clădiri noi, pentru că există finanţare pentru ele şi nu pentru că ar fi cu adevărat necesare. Nu se iau în calcul costurile utilizării, întreţinerii construcţiilor şi multe resurse se irosesc astfel. Nu există evidenţe şi statistici care să repezinte evoluţia sectorului şi să informeze atât autorităţile publice, cât şi investitorii privaţi care sunt costurile corecte şi realiste ale calităţii în construcţii.

Reporter: Cât de pregătiţi sunt arhitecţii români comparativ cu cei din afară?

Şerban Ţigănaş: De unde din afară? Pregăţiţi pentru ce? Pentru a face proiecte sunt destul de bine pregătiţi, pentru a gestiona proiecte şi a conduce afaceri, mai puţin. Pentru a lucra în condiţii de stres, sub presiune, nu aş putea spune că sunt pregătiţi, dar constat că sunt obişnuiţi, iar asta ţine de întreaga societate. Ceea ce este foarte important în profesia aceasta este să poţi aprecia şi planifica munca. Asta o poţi face numai dacă ai experienţă şi ţii evidenţe, colectezi şi interpretezi date. Arhitecţii români nu sunt prea interesaţi de aşa ceva şi sunt deficitari la planificare-programare şi negociere a condiţiilor de lucru. Cele mai multe contracte se concentrează doar pe stabilirea valorilor ce ţin de bani şi nu de timp, procese şi condiţii reale de construire a unui proiect. De aici şi numărul impresionant de devieri de la înţelegerile contractuale sau, altfel spus, de contracte care nu pot fi respectate încă din primele zile de după semnarea lor. Aşa ceva nu este sănătos pentru construcţii. Sigur, se pune întrebarea dacă aşa ceva se poate învăţa la facultate sau stagiatura ar trebui să aducă astfel de cunoştinţe. Teoretic, practica ar trebui să pună tinerii în situaţii de învăţare, dar vor angajatorii lor să îşi educe viitorii concurenţi?

Reporter: Cum arată ţara noastră, comparativ cu statele europene, în ceea ce priveşte sectorul arhitecturii, în particular, dar şi cel al construcţiilor, în general?

Şerban Ţigănaş: Arhitectura este o poveste culturală pe termen lung. Nimic nu se schimbă în bine sau în rău de la un an la altul semnificativ, uneori chiar de la un deceniu la altul... în condiţiile acestea, arhitectura depinde de clienţi şi de utilizatori, de societate şi de economie, fiind chiar oglinda aces-tora. Întotdeauna, în toată lumea, arhitectura a fost realizată de cei pe care o societate, prin liderii ei, i-a adus să construiască ceea ce a considerat important. Şi i-a adus de oriunde, plătind cât merită să faci clădiri importante. La noi, arhitecţii occidentali nu pot lucra pentru că se plăteşte pe sfert sau mai puţin, deci nu suntem "în pericol" să fin cuceriţi de elita europeană a profesiei, cum s-a întâmplat şi în Polonia, şi în Cehia sau Albania mai recent. Rămân ai noştri să lucreze pentru bani puţini şi ceva glorie de moment, încasând toate loviturile prin care treci când lucrezi într-un astfel de mediu. Ce e de făcut? Au spus-o mulţi şi o spun în continuare: educaţie... dar aşa ceva încă nu a început în România, iar după ce începe un proces serios de reformă în domeniu, mai trebuie să aşteptăm efectele, cam o generaţie. Predecesorii noştri au rezolvat problema aducând specialişti din lume şi plătind preţul corect. Cu ocazia asta, ai noştri au devenit parteneri locali, învăţând foarte mult şi repede, formându-se cultura proprie. Cei de acum nu par a fi interesaţi de o astfel de soluţie.

Reporter: Mulţumesc!

(Interviu preluat din Revista Bursa Construcţiilor)