Antibiotice Iaşi lansează gama de suplimente nutritive de uz veterinar VetAria+, ce vine în completarea produselor veterinare cu prescripţie medicală ale companiei, care de decenii ajută profesioniştii din acest domeniu să trateze diverse patologii ale "prietenilor necuvântători", se arată într-un comunicat al companiei, remis redacţiei. Această direcţie de dezvoltare se înscrie în strategia de extindere a portofoliului de produse marca Antibiotice şi reprezintă o sursă de creştere în viitor a cifrei de afaceri a companiei, conform sursei.
Potrivit companiei, "Antibiotice lansează astăzi o nouă linie de business, cea pentru gama de suplimente veterinare, sub brandul umbrelă VetAria+, în acord cu planul de afaceri "The Future Together"al companiei. Intenţia noastră este de a aduce noutate în peisajul industriei şi al pieţei farmaceutice. Facem un pas important între tradiţie şi modernism, începem un nou drum, inovator, parte din actuala etapă de modernizare a portofoliului şi de fructificare a unui potenţial în pieţe noi, cu parteneriate consolidate şi cu noi produse. Obiectivul de creştere dorit a fi realizat cu acest portofoliu de produse veterinare este, pentru orizontul anului 2030, obţinerea unui procent de 10% din cifra de afaceri a companiei", a declarat Ovidiu Băţaga, Director Executiv Direcţia Vânzări Naţionale, Antibiotice Iaşi
VetAria+ cuprinde opt produse fabricate pe fluxuri autorizate GMP (Good Manufacturing Practice), a căror compoziţie este unică pe piaţa din România, conţinând ingrediente cu efecte terapeutice optime în prevenţia cât şi ameliorarea simptomelor specifice patologiilor pentru care sunt destinate, informează compania. De asemenea, forma farmaceutică a acestor suplimente se aliniază celor mai noi trenduri de prezentare, fiind capsule twist off, uşor de ingerat, cu arome diferite, ce asigură calitatea şi prospeţimea ingredientelor.
Recomandate în tratamentul celor mai frecvente afecţiuni ale animalelor de companie, câini şi pisici, suplimentele nutritive VetAria+ se eliberează fără prescripţie medicală şi sunt utilizate în tratamentul afecţiunilor cutanate, afecţiunilor sau infecţiilor acute ale tractului urinar, îmbunătăţirii imunităţii, refacerii şi menţinerii florei intestinale, a sănătăţii articulaţiilor, a funcţiei hepatice, susţinerii funcţiei renale, precizează sursa.
Lansarea portofoliului VetAria+ în piaţă va fi realizată în cadrul unor manifestări ştiinţifice acreditate de Colegiul Medicilor Veterinari din România, care se vor desfăşura în patru oraşe, centre universitare din ţară: Iaşi, Bucureşti, Cluj, Timişoara, potrivit comunicatului.
Primul eveniment are loc la Iaşi, în data de 9 februarie, la sediul companiei Antibiotice, unde sunt aşteptaţi peste 150 de medici veterinari din zona Moldovei, reprezentanţi ai facultăţii de Medicină Veterinară din Iaşi, informează sursa menţionată.
În cadrul manifestărilor vor fi sustinute prezentări ştiinţifice referitoare la patologii, tratament şi prezentare de produse, de către personalităţi marcante ale medicinii veterinare: dr. Conf. BOGDAN-ALEXANDRU VIŢĂLARU, conferenţiar universitar abilitat la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti, Secretar General al Federaţiei Europene a Asociaţiilor Medicilor Veterinari pentru Animale de Companie, dr. Conf. MIHAI MUSTEATĂ, conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină Veterinară din Iaşi, dr. RAREŞ CĂPITAN, diplomat medic veterinar, specializat in dermatologie, arată datele comunicatului. Totodată, echipa de specialişti de la Antibiotice va transmite informaţii detaliate cu privire la noul portofoliu de produse ce va fi lansat pe piaţă sub brandul VetAria+, transmite sursa.
Potrivit sursei citate, "Sunt onorat de parteneriatul cu Antibiotice Iaşi, una dintre cele mai mari companii farmaceutice româneşti, care a evoluat de-a lungul deceniilor într-un simbol al excelenţei şi sunt bucuros să pornesc împreună cu un partener de asemenea talie într-o călătorie care combină tradiţia, inovaţia şi pasiunea comună pentru sănătatea şi bunăstarea animalelor de companie. VetAria+, noua linie de suplimente veterinare a Antibiotice Iaşi, îmbină această tradiţie cu ştiinţa veterinară de ultimă oră. Angajamentul faţă de excelenţă rămâne neclintit, în timp ce se continuă moştenirea companiei Antibiotice în a furniza produse farmaceutice de înaltă calitate. VetAria+ este o dovadă în plus a dorinţei de a satisface nevoile de evoluţie ale medicilor veterinari, ale proprietarilor de animale de companie şi, cel mai important, a pacienţilor patrupezi", a declarat dr. Conf. BOGDAN-ALEXANDRU VIŢĂLARU
Antibiotice îşi propune, până în orizontul anilor 2030, asimilarea în portofoliul de veterinare de noi produse din clase terapeutice diverse: antiinfecţioase, antiparazitare, antiinflmatoare, antitermice, anestezice şi chiar produse cosmetice, care răspund cereri crescânde din piaţă pentru produse destinate menţinerii stării de sănătate a animalelor de companie, conform datelor comunicatului.