ANUL ACESTA, Daikin România a înregistrat o cifră de afaceri de 24,3 milioane euro

A.C.
Companii / 30 mai 2017

Logo Daikin

Logo Daikin

Daikin România, subsidiara locală ce se ocupă cu aparate de aer condiţionat, a înregistrat în anul financiar încheiat la 31 martie 2017 o cifră de afaceri de 24,3 milioane euro, în creştere cu 26% faţă de anul precedent, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Potrivit reprezentanţilor subsidiarei, consolidarea vânzărilor este susţinută atât de schimbarea comportamentului consumatorilor şi creşterea investiţiilor în proiectele comerciale şi rezidenţiale, cât şi de gama foarte variată de produse şi abordarea strategică a companiei.

Daniel Vasile, managing director Daikin România a declarat: "În cifra de afaceri obţinută în anul financiar 2016, ponderea proiectelor din segmentul comercial a rămas superioară segmentului rezidenţial, soluţiile Daikin echipând clădiri de birouri, reţele de hypermarketuri, stadioane şi hoteluri din întreaga ţară. Pe de altă parte, ţinând cont de vânzările gamei BLUEVOLUTION lansată anul trecut, care ocupă 30% din vânzările gamei de produse high-end, observăm un trend foarte accentuat de creştere şi în segmentul rezidenţial. Această creştere se datorează, în principal, procesului de educare şi conştientizare a clienţilor asupra efectelor nocive ale agenţilor frigorifici cu potenţial de încălzire globală ridicat şi asupra eficienţei energetice crescute a echipamentelor moderne".

Pe lângă proiectele din gama rezidenţială, cum sunt ansamblurile Cişmigiu House şi Sun Flower sau hotelurile Narcis (Venus) şi Diana (Olimp), pe segmentul comercial Daikin a echipat mai multe investiţii reprezentative. Hotel Hilton din Bucureşti, benzinăriile OMV, birourile Timpuri Noi, Central Business Plaza Cluj, One Herăstrău Park Bucureşti, Oregon Park, LIDL Offices, stadionul din Târgul Mureş fiind doar câteva dintre cele mai importante proiecte realizate în 2016.

Daikin a realizat de curând un proiect de recondiţionare completă a unei săli din cadrul Universitaţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, potrivit sursei citate.

Directorul Companiei a adăugat: "Facultatea de Inginerie a Instalaţiilor din Bucureşti este una dintre cele mai prestigioase universităţi din România, dar, din păcate, a fost uitată în timp atunci când vine vorba de moderinizarea ei. De aceea, ne-am oferit suportul facultăţii şi am transformat complet una dintre cele mai vechi săli din universitate: de la mobilier nou, iluminare, echipament multimedia modern, până la parchet, tablă şi geamuri. Desigur, sala este dotată cu sisteme de climatizare Daikin funcţionale, care sunt folosite şi în scop educaţional".

Conform sursei, valoarea acestei sponsorizări depăşeşte 30.000 euro.

Pentru acest an, compania Daikin anunţă că îşi propune consolidarea gamei BLUEVOLUTION cu agent frigorific R32, prin adăugarea unui echipament nou din gama Confort, FTXP-K3/RXP-K3, precum şi a unor unităţi interioare, una de pardoseală FVXM-F şi una necarcasată pentru tubulatura FDXM-F3, conectabile atât la sisteme tip pereche, cât şi la cele tip Multi.

Sistemul Multi Hibrid din gama BLUEVOLUTION, un sistem complet, care asigură răcirea, încălzirea şi prepararea apei calde menajere, ce foloseşte atât energia electrică, cât şi gazul natural, este uşor de instalat şi controlat prin intermediul aplicaţiei Online Controller, cunoscută deja de utilizatorii soluţiilor Daikin, se mai arată în comunicatul de presă.

Daniel Vasile a precizat: "Revoluţia" BLUEVOLUTION ajunge în 2017 şi în segmentul comercial, odată cu noua gamă Daikin Sky Air Seria A, ce oferă flexibilitate sporită în instalare, un domeniu de operare extins, tehnologie VRT (control variabil al temperaturii de vaporizare), control online intuitiv, totul în condiţiile celor mai ridicate eficienţe din industrie. Planurile pentru acest an urmăresc misiunea companiei, aceea de a oferi în permanenţă cele mai avansate tehnologii şi soluţii pentru a atinge un nivel maxim al eficienţei şi confortului. "Ne dorim să le oferim clienţilor noştri experienţe unice şi relevante printr-o gamă de produse şi servicii care depăşesc cele mai exigente aşteptări. În acest fel, ne propunem să fim mai mult decât cel mai bun furnizor de soluţii HVAC şi să devenim cel mai dorit partener pentru toţi clienţii noştri".

În sursa citată se mai transmite că pe lângă furnizarea echipamentelor cu impact redus asupra mediului, Daikin continuă să susţină iniţiativele de protecţie a naturii, iar în această vară lansează campania de responsabilitate socială "Plantăm aer!", având ca obiectiv plantarea a cel puţin 10.000 de copaci în zonele afectate din ţara noastră. Mecanismul campaniei constă în plantarea unui copac pentru vânzarea fiecărui echipament de aer condiţionat din gama rezidenţială.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb