"Ştim sigur că unul din motoarele de creştere economică a României în următorii 3-5 ani va fi piaţa locală de IT", ne-a spus Cristian Logofatu, CFO Bittnet Systems. Domnia sa a adăugat: "Este piaţa în care activăm şi noi, pe care o cunoaştem mai bine decât oricare alta şi despre care ne permitem să facem predicţii pertinente, ancorate în realitatea în care ne desfăşurăm activitatea.
România şi-a consolidat în ultimii doi ani poziţia de centru de outsourcing IT în spaţiul european, iar companiile străine vor continua să investească în dezvoltarea de noi centre. Oraşele secundare joacă un rol important în această ecuaţie pentru că acestea vor reuşi să atragă cea mai mare parte a investiţiilor străine dacă luăm în calcul poziţia oficială a unor companii precum Capgemini sau Specialist Computer Centres (SCC) - grupuri care investesc constant în educarea forţei proprii de muncă".
Domnia sa apreciază că, atât serviciile de cloud computing, cât şi cele de securitate vor fi un motor puternic de creştere în următorii 3-5 ani: "Avem tot mai mulţi clienţi care doresc să migreze în cloud, să îşi dezvolte direct în acest mediu aplicaţiile şi serviciile, iar creşterea gradului de securitate vine în întâmpinarea acestui trend. Vorbim în acest sens deopotrivă de securitatea fizică a echipamentelor, programelor şi aplicaţiilor pe care angajaţii companiilor îşi desfăşoară activitatea, cât şi despre securitatea datelor".