ANUL TRECUT, Furtul deşeurilor a scăzut cu 12% eficienţa colectării separate de la populaţie

V.B.
Companii #Mediu / 24 aprilie 2014

Eco-Rom Ambalaje, compania deţinătoare a licenţei mărcii "Punctul Verde" în România, a reciclat, în 2013, aproximativ 40 mii tone de deşeuri de ambalaje de la populaţie, dar furtul deşeurilor din containere a scăzut cu 12% eficienţa colectării separate, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Raportată la întreaga cantitate de deşeuri de ambalaje reciclate de organizaţie (347.089 tone), se remarcă o creştere de doar 2% faţă de anul 2012, deşi investiţiile industriei în serviciile de colectare separată au crescut cu 20% (la 8,6 milioane lei). Cauzele principale sunt furtul deşeurilor din containerele colorate şi vandalizarea pubelelor speciale.

Sorin Cristian Popescu, Director General Eco-Rom Ambalaje, a declarat: "De la o iniţiativă lăudabilă a industriei de a investi în infrastructura necesară colectării separate a deşeurilor generate în gospodării (care a condus, în cele din urmă, la o schimbare de comportamente la nivel de societate), asistăm la o scădere a rentabilităţii investiţiilor. Anul trecut, furtul deşeurilor cu valoarea cea mai mare pe piaţă - este vorba despre PET-uri şi dozele de aluminiu - a dus la scăderea randamentului containerului galben cu 12%. Mai mult decât atât, 271 de containere colorate au fost vandalizate în sistemul nostru".

Chiar şi în aceste condiţii, numărul localităţilor care beneficiază de serviciul de colectare separată a deşeurilor de ambalaje a crescut cu 15%, ajungând la 464. Astfel, în prezent, aproximativ 45% din populaţia României (circa 9 milioane de persoane) are acces la serviciul pus la dispoziţie de Eco-Rom Ambalaje în parteneriat cu autorităţile locale şi operatorii de salubritate desemnaţi.

Totuşi, cantităţile de ambalaje colectate de la populaţie sunt doar o parte din totalul reciclat în sistemul Eco-Rom Ambalaje. La finalul anului trecut, cantitatea totală reciclată a fost de 347.089 tone, organizaţia îndeplinind obiectivul impus de legislaţie de 55% (raportat la cantitatea totală de 578.771 tone de ambalaje puse pe piaţă de catre producătorii şi importatorii membri ai organizaţiei).

Directorul Sorin Cristian Popescu a mai explicat: "Singurul capitol la care ţara noastră şi-a îndeplinit an de an obligaţiile asumate faţă de Uniunea Europeană este cel al deşeurilor de ambalaje. Cu toate acestea, ultimul raport Eurostat ne situează pe ultimele locuri la nivel european, cu un procentaj de doar 1% deşeuri reciclate din deşeurile municipale. Experienţa de 10 ani pe piaţa din România, dar şi studiile şi rezultatele noastre ne demonstrează că procentajul real se situează în jurul a 2.4%, contribuţia ambalajelor fiind mai mult de jumătate. Chiar şi în acest context, procentajul este, în continuare, unul scăzut. Pentru a atinge obiectivul de 50% impus României până în 2020, credem că este important să avem în vedere reuşitele înregistrate în domeniul deşeurilor de ambalaje care s-au axat pe eficienţa şi aplicarea sistemului coercitiv".

Randamentul containerelor de colectare separată se calculează luând în calcul următorii parametri: capacitatea containerului, numărul de ridicări a deşeurilor/lună şi densitatea materialului reciclabil din container.

Conform ultimului studiu privind analiza deşeului menajer în ţara noastră (realizat de Eco-Rom Ambalaje, în perioada septembrie 2012 - august 2013), un român din mediul urban colectează separat 8,4 kg de deşeuri reciclabile (4,9 kg/an deşeuri de ambalaje din plastic-metal, hârtie-carton şi sticlă şi 3,5 kg/an alte deşeuri reciclabile din plastic-metal, hârtie-carton şi sticlă) în containerele dedicate de 1,1 metri cubi, ceea ce înseamnă 2,4% deşeuri reciclate din totalul deşeurilor menajere generate (346 kg/an).

Printre soluţiile propuse de Eco-Rom Ambalaje, se numără etapizarea celui mai important obiectiv naţional: reciclarea a 50% din deşeul menajer până în 2020. De asemenea, firma susţine contorizarea serviciului de colectare a deşeurilor similar cu toate celelalte servicii publice: plata cantităţii de gunoi generată, concomitent cu existenţa unui sistem de colectare separată gratuit pentru populaţie. În acelaşi timp, organizaţia promovează un serviciu de colectare a deşeurilor, cu aplicarea unor măsuri coercitive (amenzi) pentru toţi cei care nu respectă legislaţia aferentă sistemului de management al deşeurilor - inclusiv penalităţi pentru cei care aruncă deşeurile în spaţii neamenajate, pentru cei care nu colectează separat sau fură deşeurile din containerele speciale.

Conform legislaţiei naţionale, obligaţiile de reciclare pentru fluxul de ambalaje şi deşeuri revin, în acest moment, industriei (prin producătorii şi importatorii de bunuri ambulate) şi autorităţilor locale. Aportul financiar al industriei la sistemul de colectare separată este obligatoriu să fie gestionat de organizaţiile de transfer de responsabilitate astfel: minimum 6 lei/tona de ambalaj primar pentru infrastructură şi 4 lei/tona de ambalaj primar pentru activităţile de comunicare. În 2013, Eco-Rom Ambalaje a alocat de două ori mai mult, respectiv 12,44 lei/tona de ambalaj primar colectat separat pentru infrastructură şi 8,47 lei pentru campaniile de informare şi educare privind importanţa sistemului. Pentru anul 2014, Eco-Rom Ambalaje şi-a propus eficientizarea tuturor investiţiilor în colectarea separată, atât din circuitul industrial-comercial cât şi de la populaţie, precum şi extinderea acesteia în alte arii de activitate, se mai arată în comunicat.

Eco-Rom Ambalaje este o organizaţie înfiinţată la sfârşitul anului 2003 de un grup de companii care activează în România şi care au luat iniţiativa implementării sistemului "Der Grüne Punkt" ("Punctul Verde") în ţara noastră. Acest sistem are ca scop îndeplinirea obligaţiilor de reciclare a deşeurilor de ambalaje ce revin producătorilor care pun pe piaţă produse ambalate. Firma a început activitatea în 2004 cu 81 de companii care au aderat la acest sistem, urmând ca anul 2013 să se încheie cu 2.849 de societăţi responsabile în portofoliu.

Eco-Rom Ambalaje implementează şi dezvoltă în România un sistem de colectare separată a deşeurilor de ambalaje ce vizează atât agenţii economici, cât şi populaţia şi care contribuie semnificativ la realizarea ţintelor de colectare şi reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.

În 2013, Eco-Rom Ambalaje a îndeplinit cu succes obiectivul legal de reciclare de 55% şi a valorificat 60% (347.089 tone) din cantitatea de deşeuri de ambalaje puse pe piaţă de membrii săi (578.771 tone). Raportându-ne la întreaga cantitate de deşeuri de ambalaje reciclate de organizaţie, cantităţile colectate separat de la populaţie au crescut cu doar 2% faţă de anul 2012, ajungând la finalul anului 2013 la aproximativ 40.000 de tone.

Eco-Rom Ambalaje îndeplineşte 72% din obligaţia de reciclare a României pentru deşeurile de ambalaje, conform unui raport din 2011 al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM).

"Punctul Verde" este un simbol internaţional care semnalează cumpărătorului că firma producătoare sau importatoare s-a angajat să îndeplinească obligaţiile de reciclare şi valorificare a cantităţilor de ambalaje puse pe piaţă, prin contribuţia la dezvoltarea sistemului de colectare separată de la populaţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb