Apartamente ieftine la Oradea

Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 28 aprilie 2005

Consilierii judeţeni au votat marţi proiectul de finanţare şi construire a 2.000 de apartamente prin asociere cu societatea elveţiană de investiţii Bretton, care se oferă să finanţeze proiectul prin intermediul a trei bănci din Elveţia, cu o dobîndă de 1,99% pe an, informează Rompres.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, Kiss Alexandru, a prezentat oferta elveţienilor, cea mai bună de pînă acum, potrivit spuselor sale, şi le-a cerut consilierilor să voteze asocierea Consiliului Judeţean cu societatea Bretton într-o societate comercială, la care CJ să contribuie cu 200 milioane lei, iar Bretton cu 800 milioane lei. Prin societatea respectivă ar urma să se deruleze întreg proiectul construirii blocurilor de pe Calea Aradului.

Reprezentanţii Bretton se angajează să construiască apartamentele pe cheltuiala şi cu mijloace proprii, cu un preţ de 300 euro/metrul pătrat, la o rată minimă lunară de 100 euro, cu o dobîndă de 1,99 la sută pe an în franci elveţieni. Viitorii locatari nu trebuie să plătească nici un avans pentru a primi un apartament, decît rata lunară. Un asemenea apartament cu trei camere va costa în jur de 18.000 de euro, adică mult sub preţul de pe piaţă. În cazul în care unii beneficiari nu vor putea plăti această rată, CJ va avea obligaţia de a plăti ratele acestora în continuare pînă la găsirea altor proprietari. Preşedintele Kiss nu consideră aceasta o problemă, atîta vreme cît sunt peste 8.000 de cereri depuse.

Kiss şi-a manifestat încrederea că, dacă toate procedurile legale vor decurge operativ, construcţia noului cartier va demara în luna august, urmînd să se finalizeze în perioada mandatului său, adică cel mult trei ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb