APIA va organiza o licitaţie pentru contractarea de servicii de extindere şi dezvoltare a sistemului informatic al instituţiei, termenul-limită pentru depunerea ofertelor fiind data de 23 septembrie, potrivit informaţiilor publicate pe un site de licitaţii online.
Potrivit Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), durata contractului va fi de trei ani, iar valoarea estimată a acestuia se va ridica la 12 milioane de euro, fără TVA.
"Se vor realiza servicii în conformitate cu cerinţele de dezvoltare ale sistemului IT al autorităţii contractante, sistem informatic specific activităţilor pe care autoritatea contractantă le desfăşoară în gestionarea fondurilor europene şi naţionale destinate sprijinirii agriculturii", se arată în anunţul de licitaţie.
Pentru a putea participa la licitaţie, candidaţii trebuie să facă dovada că au finalizat cel puţin un contract care a avut ca obiect dezvoltarea unui sistem de aplicaţii software pentru Sistemul Integrat de Administrare şi Control al cererilor de plată pe suprafaţă, în scopul derulării subvenţiilor europene pentru o agenţie de plăţi din ţările membre ale UE.
Garanţia de participare la licitaţie este de 350.000 de lei, sau 100.000 de euro, la un curs de 3,5 lei pentru un euro, iar garanţia de bună execuţie este de 10% din valoarea fără TVA, a fiecărui contract în parte.