Suprafaţa agricolă afectată de secetă a ajuns, astăzi, la 429.240 de hectare în 34 de judeţe, conform raportării centralizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), informează Agerpres.
Potrivit sursei citate, din această suprafaţă, 206.815 de hectare au fost cultivate cu grâu şi triticale, 33.316 de hectare cu orz, orzoaică, ovăz, secară, 31.714 de hectare cu rapiţă, 88.174 de hectare cu porumb, 6.323 de hectare cu soia, 870 de hectare cu mazăre, 42.842 de hectare cu floarea soarelui, 9.696 de hectare cu plante furajere şi 9.242 de hectare cu alte culturi.
Judeţele care au raportat până în prezent suprafeţe afectate de secetă sunt: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea.