La o lună de la deschiderea aqua park-ului din cadrul Arsenal Park de la Orăştie, fosta unitate militară transformată de fraţii Emil şi Marius Cristescu într-un complex turistic şi de agrement, peste 15.000 de vizitatori i-au trecut pragul, potrivit companiei.
La numărul acestora se adaugă alţi 5000 de clienţi din ultimele două săptămâni ale lunii iunie.
Doar 25% din numărul vizitatorilor au fost localnici, din Hunedoara, restul au venit din alte zone ale ţării, după cum precizează reprezentanţii complexului turistic.
Arsenal Park de la Orăştie a inaugurat la jumătatea lunii iunie un centru SPA şi o sală multifuncţională în valoare de 12,5 milioane de lei. Cele două obiective au venit în completarea unei serii de investiţii în complexul turistic, estimate la 20 de milioane de euro începând cu 2009, atunci când a fost deschis.
În complexul Arsenal Park, de la jumătatea lunii iunie, când au fost inaugurate noile investiţii, s-au cazat aproximativ 3.500 de turişti, cărora li se adaugă un număr de 7.000 de vizitatori, care nu au înnoptat în complex.
Marius Cristescu, unul dintre proprietarii complexului, a declarat: "Ne aşteptăm ca în luna august să avem peste 20.000 de vizitatori la aqua park şi peste 5.000 de turişti cazaţi în complex".
AquaPark Arsenal poate găzdui 1.000 de vizitatori vara şi 300 în restul anului.Intrarea în aqua park costă 30 de lei pentru trei ore şi 50 de lei pentru întreaga zi, în cazul adulţilor, iar pentru copii preţul de intrare este de 25 de lei pentru trei ore sau 40 de lei pentru o zi întreagă.
Complexul beneficiază din vara anului trecut de o reţea de piste de biciclete de 12 kilometri, s-a amenajat turnul de apă pentru salturi libere de la 30 de metri înălţime, asistate de un dispozitiv de tip PowerFan şi dispune de o tiroliană cu lungimea de 570 de metri, în care s-au investit 3 milioane de euro. PowerFan Jumps este singura activitate de acest gen din ţară, iar tiroliana este în acest moment, cea mai lungă din România, fiind realizată dintr-un singur segment. În complexul Arsenal Park a fost deschis şi un loc de joacă pentru copii, care beneficiază de echipamente pentru căţărare, echilibristică, explorare, tunele, tobogane, carusele, leagăne, şi balansoare. Locul de joacă poate găzdui simultan peste 300 de copii.
Investiţiile s-au adăugat unor obiective finalizate anterior, respectiv parc de aventură, cu şase trasee de diferite dificultăţi, pentru copii şi pentru adulţi, cu peste 70 de platforme şi dispozitive amplasate la o înălţime de până la 25 de metri, un patinoar sintetic, un skate park din beton, cu suprafaţa de 1.500 de metri pătraţi şi un centru de agrement de călărie.
Aceste obiective au fost realizate în cadrul proiectului "Creşterea calităţii serviciilor turistice în cadrul Arsenal Park, prin crearea unei infrastructuri de agrement specifice". Proiectul, început în 2014, a fost realizat prin Regio - Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 "Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului", Domeniul Major de Intervenţie 5.2 "Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice".
Arsenal Park a luat fiinţă pe un teren de 88 de hectare care aparţinea unei foste fabrici de armament din Orăştie, cumpărată de fraţii Emil şi Marius Cristescu în anul 2001. Din dorinţa de a lansa pe piaţa turistică un produs unic în ţară, un resort cu tematică militară, Arsenal Park a fost inaugurat în 2009 când au fost construite spaţiile de cazare, iar ulterior au fost aduse 150 de exponate militare.
Complexul de vacanţă cu 230 de locuri de cazare oferă posibilitatea turiştilor să practice diverse activităţi printre care instrucţie militară, lupte de airsoft şi paintball, tir cu arme de foc, cu arme de airsoft şi paintball, tir cu arcul, plimbări cu transportorul şenilat, concursuri de drezină, închiriere maşini de golf, biciclete, go-kart bikes, segway etc. Spa-ul Arsenal Park dispune de o sală de fitness, saune finlandeze şi cu infraroşu, o piscină cu dispozitive de masaj în apă şi cu înot contracurent, o cameră de relaxare şi camere pentru masaj şi tratamente.
Arsenal Park este şi cel mai mare muzeu de tehnică militară din România, cu peste 150 de exponate, printre care tunuri, TAB-uri, transportoare şenilate, dispozitive antirachetă, mitraliere şi tunuri antiaeriene, lansatoare de rachete, camioane militare, o ambulanţă militară, o locomotivă, trenuri de mină, un avion IAR 93, un avion AN-2 şi un MIG 21, dar şi un elicopter Kamov Ka 26.
Intrarea în aqua park costă 30 de lei pentru trei ore şi 50 de lei pentru întreaga zi, în cazul adulţilor, iar pentru copii preţul de intrare este de 25 de lei pentru trei ore sau 40 de lei pentru o zi întreagă.