Arbitrul uninominalul

Odată ce a convocat referendumul pentru a consulta poporul în privinţa scrutinului uninominal, Traian Băsescu a devenit nu doar arbitrul reformei electorale, ci singurul responsabil de succesul sau eşecul acesteia. Şi asta tocmai pentru că şi guvernul şi-a asumat răspunderea pe un proiect de lege privind acelaşi subiect. Căci, dincolo de tentaţia de a pune în opoziţie "adevăratul" uninominal, cel propus de preşedinte, cu uninominal "slab", cel pe care guvernul îşi asumă răspunderea, cele două sisteme electorale, cel majoritar şi cel mixt, au mai multe puncte în comun decât în contradictoriu. În primul rând, amândouă sunt uninominale: în ambele cazuri, alegerile se vor desfăşura doar în circumscripţii uninominale. În ambele cazuri, alegătorii vor vota un om, şi nu o listă.

Chiar dacă, printr-o confuzie voită, unii asociază dimensiunea circumscripţiei cu modul de repartizare a mandatelor, caracteristica uninominală a ambelor sisteme nu poate fi eludată. Diferenţierea dintre circumscripţia uninominală sau plurinominală - altfel spus, între a alege un singur parlamentar, ori alegerea mai multor reprezentanţi - este necesară pentru a demonta mitul "adevăratului uninominal". În fond, ceea ce apropie cele două sisteme e mult mai important decât ceea ce le desparte. Căci, dacă ceva face deosebirea între cele două sisteme, e modul de distribuire a mandatelor, iar nu tipul de circumscripţie. Pe de altă parte, sistemul de distribuire a mandatelor dă seama despre o filosofie a guvernării. Sistemul majoritar îşi fixează ca obiectiv principal formarea unei majorităţi stabile, pe când reprezentarea proporţională are ca scop întărirea democraţiei şi redarea cât mai apropiată de realitate a diversităţii politice, sociale sau culturale a ţării.

De aceea, pentru a realiza majoritatea sistemul majoritar în două tururi presupune că doar cei ce au obţinut peste jumătate din voturi sunt aleşi. Ceea ce diferenţiază între două tipuri de cetăţeni: cei ce au votat cu câştigătorul şi sunt reprezentaţi, şi cei ce au votat cu învinşii, şi nu sunt reprezentaţi deloc. Această discriminare între două tipuri de cetăţeni - cei ce au voce, şi cei se sunt obligaţi să tacă - este însă rezolvată în celălalt sistem, cel mixt, în care, pe de o parte sunt declaraţi aleşi candidaţii ce au obţinut cele mai multe voturi, iar pe de altă parte partidele care au depăşit pragul de 5% vor primi atâtea mandate la cât le dă dreptul procentul obţinut.

Prin această combinaţie între sistemul majoritar şi cel proporţional se obţine o reprezentare proporţională. Astfel, toate curentele politice importante se regăsesc în Parlament, care devine o instituţie ce asigură nu doar legiferarea, ci mai ales medierea între interesele divergente ale diferitelor grupuri de cetăţeni. Sistemul mixt mizează pe consens, pe când cel majoritar pe confruntare. Dar, consensualismul şi reprezentarea proporţională, mai mult sau mai puţin întâmplător, sunt regula în Europa continentală de mai bine de un secol. Singura ţară europeană în care s-a folosit şi încă se utilizează un sistem majoritar în două tururi de scrutin la alegerea parlamentarilor e Franţa. Ori, tocmai în Franţa, chiar în această săptămână, comitetul Balladur, numit de Nicolas Sarkozy pentru a recomanda reformarea instituţiilor politice franceze, îşi prezintă concluziile între care la loc de cinste stă şi propunerea de a fi introdusă o doză de proporţional, adică trecerea spre un sistem mixt. Suntem în contratimp, căci iată, ceea ce nu mai este apreciat în Franţa, e bun în România.

Diferenţele dintre cele două sisteme electorale sunt relative şi pot fi conciliate odată ce electoratul se va pronunţa la referendum. Dacă preşedintele Traian Băsescu nu vrea să îngroape definitiv reforma electorală, atunci poate să accepte proiectul pe care guvernul îşi asumă răspunderea ca pe o etapă în procesul de schimbare politică. Pe această bază se pot apoi opera modificări. În schimb, dacă va trimite spre reexaminare legea, reforma electorală va fi compromisă. Căci, mizând doar pe elementele contradictorii presupuse de cele două sisteme electorale, parlamentarii se vor lansa în dispute interminabile şi astfel nu se va degaja majoritatea necesară votării legii.