ARF: Piaţa de factoring va creşte cu 20 procente în 2011

F. A.
Comunicate de presă / 7 iunie 2011

Asociaţia Română de Factoring (ARF) previzionează pentru 2011 o creştere a pieţei cu aproximativ 20 de procente, faţă de nivelul de aproximativ 1,8 miliarde euro atins în 2010, arată un comunicat remis redacţiei.

"Evoluţia pieţei în ultimii ani arată că factoringul este un instrument util de finanţare şi management al creanţelor derulate prin factoring pentru companii atât în vremuri de creştere economică, cât şi în perioade de recesiune. Piaţa a crescut puternic până în 2008, a suferit o scădere în 2009, însă şi-a revenit vertiginos în 2010, cu o creştere de 29 de procente faţă de anul precedent", a declarat Bogdan Roşu, preşedintele ARF.

ARF a fost înfiinţată în luna aprilie din acest an de către zece bănci şi IFN-uri, având ca scop principal promovarea "factoringului" ca un instrument de finanţare complet, foarte accesibil şi flexibil pentru companii, care asigură inclusiv managementul creanţelor derulate prin factoring, dar şi elaborarea unui cod de etică şi bune practici pe care să şi-l asume toţi jucătorii din piaţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7959
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2638
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9541
Gram de aur (XAU)Gram de aur430.9044

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb