Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, locul doi mondial, a declarat că nu a mai simţit niciodată atât de multă ură din partea unor sportive ucrainene din circuitul WTA, conform News.ro.
"A fost foarte greu pentru mine, pentru că nu m-am mai înfruntat niciodată cu atât de multă ură în vestiare", a răspuns Sabalenka, ieri, la Miami, după ce a fost întrebată în legătură cu "tensiunile" dintre ea şi jucătoarele ucrainene. "Evident, pe Instagram sunt mulţi oameni care te urăsc atunci când pierzi un meci, dar ce am trăit în vestiar nu am mai trăit niciodată", a precizat ea.
"Nu ne-am certat, dar au existat conversaţii ciudate, nu cu fetele, ci cu membrii stafurilor lor. A fost o perioadă grea, dar acum este mai bine", a mai spus sportiva.
Arina Sabalenka are dreptul de a concura în circuitul WTA, dar sub drapel neutru, la fel ca sportivele din Rusia. "Mi-a fost foarte greu să înţeleg că sunt atât de mulţi oameni care mă urăsc fără motiv. Eu nu am făcut nimic".
Arina Sabalenka a declarat că acum ea este mai bine din punct de vedere psihic. "Am înţeles că nu este vina mea şi că nu le-am făcut niciun rău. Şi sunt sigură că este la fel situaţia în cazul altor sportive din Belarus sau Rusia. Mi-am dat seama de asta, că sunt emoţii pe care trebuie să le ignor, să mă concentrez pe mine însămi. Nu pot controla emoţiile altora", a adăugat ea.
La Indian Wells, jucătoarea ucraineană Lesia Ţurenko s-a retras înainte de confruntarea cu Arina Sabalenka, având un atac de panică.
1. Arina
(mesaj trimis de sabin în data de 22.03.2023, 12:40)
as vrea sa ne intalnim sa-mi povestesti cum iti stapanesti emotiile dupa ce iti vezi jumatate din orasul tau pus la pamant de bombe, casa ta fara acoperis, fara apa , fara curent, fara caldura!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.03.2023, 13:43)
Ce sa faci sunt multi spalati pe creier in lumea asta.