Armatorii fluviali şi operatorii turistici din Tulcea critică APDM Galaţi

Ziarul BURSA #Companii #Turism / 5 ianuarie 2006

Preşedintele Asociaţiei Operatorilor Portuari şi Fluviali (AOPF) din Tulcea, membru fondator al Asociaţiei Delta Dunării Turism, Victor Iancu, critică activitatea Administraţiei Porturilor Dunării Maritime (APDM) din Galaţi, care administrează Portul din municipiul Tulcea.

Nemulţumirile preşedintelui Victor Iancu au la bază decizia APDM Galaţi de a nu acorda facilităţi operatorilor portuari din Tulcea, ca urmare a crizei gripei aviare, în condiţiile în care de la începutul lunii octombrie 2005 aceştia nu au mai folosit navele.

"Răspunsul lor la cererile noastre a fost negativ şi chiar răutăcios, ei neînţelegînd că datorită armatorilor şi operatorilor din turism încasează venituri. Au susţinut că încasările de la Tulcea sînt mai mici decît veniturile şi nu înţeleg atunci de ce nu renunţă la această activitate", a afirmat Victor Iancu.

Un alt motiv al criticilor adresate APDM Galaţi îl constituie dez-organizarea Portului, în ciuda faptului că în momentul de faţă există un ordin al Ministerului Transportului privind reorganizarea acestuia. "Portul Tulcea este cel mai dezordonat port de pe Dunăre, armatorii vaselor de croazieră internaţională arătîndu-se în repetate rînduri nemulţumiţi de condiţiile de acostare şi de serviciile oferite şi preferînd să acosteze la Mila 35", a menţionat preşedintele AOFP Tulcea. El a spus că a încercat deseori să dis-cute cu conducerea APDM pe marginea celor două chestiuni, însă în ultimul an a constatat atît dezinteresul managerilor APDM faţă de problemele de la Tulcea, cît şi lipsa dialogului.

Reorganizarea Portului Tulcea, conform Ordinului 1.339 al Ministerului Transporturilor, apărut în Monitorul Oficial numărul 766 din 23 august 2005, a fost blocată, după ce societatea Navtrans SRL din Tulcea a contestat decizia autorităţilor centrale. În opinia preşedintelui AOFP Tulcea, nimeni nu a împiedicat APDM Galaţi să pună în practică decizia autorităţilor centrale înainte ca societatea tulceană să atace în contencios administrativ ordinul Ministerului Transporturilor.

De altfel, problema reorganizării Portului Tulcea, aflat în administrarea APDM Galaţi, s-a aflat deseori pe agenda autorităţilor locale, fosta conducere a Primăriei Tulcea exprimîndu-şi intenţia de a prelua punctele de activitate ale companiei gălăţene, însă pînă în prezent iniţiativele municipalităţii nu s-au concretizat, astfel încît există posibilitatea ca chestiunea să nu se soluţioneze, în favoarea unui continuu schimb de replici mediatizat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031