Arta de a sărbători aniversările

Trebuie să recunoaştem, am descoperit şi beneficiem din plin de deliciile simezelor, ba chiar şi ale celor muzeale. Dacă nu demult sesizam şi evidenţiam iniţiativele muzeelor care aminteau de ceea ce se promovează prin Vestul deştept, acum astfel de fapte abundă şi ne bucură. Există riscul să devină o frumoasă normalitate să fim chemaţi la nopţi albe, la simpozioane şi expoziţii tematice, la mari expoziţii venite de afară şi poposind la noi. Şi nu numai la muzeele de artă, pe care stăm cu ochii, ci şi la altele, cu teme diverse, cu animale, pietre sau istorie. Muzeul Naţional de Istorie al României este unul dintre acestea şi mereu ne cheamă la cunoaştere prin istorie, să ne dumirim asupra noastră, mai ales că toţi se pricep acum la istorie, o judecă, îi dau note şi stabilesc, în totală necunoştinţă de cauză, cine a trădat şi cine nu, cine a fost sluga cui şi dacă a fost.

Din Teazaur, muzeul de pe Calea Victoriei, la care te înalţi şi la simplu şi la figurat urcîndu-i impozantele trepte, a scos coroana reginei Maria şi ne-a pus-o direct în cale, să luăm aminte şi să ne minunăm. O ştiam pe regină prin faptele ei, de multe ori exagerate lubric de tot felul de ageamii libidinoşi cu uitarea celor de cultură şi artă. O ştim pentru povestea inimii sale, scoasă din legendă şi băgată în anatomic tot de mînuitori inabili ai memoriei noastre, o ştiam pentru tărîmul mirific şi de legende al Balcicului dar la coroana ei nu am mai luat seama. Ne-o aduce în atenţie muzeul, ca o minunată îndatorie a acestei instituţii, şi deşi am fi zis că o ştiam, ne oprim şi ne încîntăm. Are un design răvăşitor, de-a dreptul frumos, de mare fineţe a gustului, pe drept putînd fi considerată cea mai frumoasă coroană a Europei, atunci şi acum. Se observă că atunci se vehiculau coroane medievale, destul de aseptice ca viziune artistică, iar coroanele române erau mai noi, puternice, ca o Românie Mare trăindu-şi vremurile de aur interbelic. Că tot vorbim de aur, coroana este făcută din aur de Roşia Montană, din care îşi făceau dacii cosonii şi şmecherii, peste două milenii, brăţările cumpărate de stat direct din magazinele occidentale, unde au fost descoperite prima dată. Pe vremea regilor, România era în stare să îşi extragă singură aurul de la Roşia Montană.

Coroana reginei Maria, scoasă din tezaur, spre minunarea noastră, ca să înţelegem ce şansă istorică şi de marketing este faptul că ultimul nostru suveran împlineşte 90 de ani, este o minune artistică. Are sub două kile de aur, mai puţin decît crucile şi cravatele regilor şi împăraţilor uitaţi la soare, frecventaţi de autorităţile republicane actuale. Pe laturi curg pandative în stil bizantin, "prependoulia", cu însemne importante, stema regală românească, stema casei britanice din care venea prinţesa Mary, cea măritată cu moştenitorul Ferdinand, crucea gamată, simbol străvechi şi puternic. Coroana a fost realizată în 1921, pentru încoronarea suveranilor care au făcut unirea românilor. În acelaşi an, 1921, se năştea şi nepotul suveranilor, prinţul Mihai, numit astfel la propunerea reginei întregitoare în amintirea voievodului care reuşise prima unire a celor trei principate. Acesta este numele regelui de ţară iubitor şi apărător de ţară pe care îl sărbătorim marţi. Coroana reginei Maria a fost comandată de, nota bene, Parlamentul României, bicameralul democratic de acum 90 de ani. Vuiţi voi, bănci din Casa Poporului!

"Designerul" care a conceput modelul coroanei ultimei romantice este ultimul frescar, Costin Petrescu, cel care a ştiut să facă excepţionala frescă a Ateneului dar şi să citească fresca ce o arată pe Despina Miliţa a lui Neagoe Basarab. Ce metaforă splendid de romantică, să dai viaţă de aur unei imagini pictate în culori de pământ şi ierburi prinse în tăria unei tencuieli medievale!

Coroana reginei Maria este o expoziţie cu un exponat în timp ce licitaţiile de artă devin expoziţii din ce în ce mai muzeale. De cînd nu ne-am mai citit, s-a petrecut o licitaţie Alis la care s-a vîndut un sfert din tablouri, majoritatea cele cu preţuri mici, departe de ce era pe vremuri. Pe final au fost lăsate vedetele, un Petraşcu de 3,3 miliarde şi un Grigorescu de 3,5 miliarde, palat din Veneţia şi casă din Bretania, piese mortale dar irosite în văzduh, nefiind adjudecate. Au fost urmate, pînă la tragerea obloanelor de două portrete, un Eustaţiu Stoenescu şi un anonim, piese grele care dovedesc, deşi nu mai era nevoie, că societatea şi gustul românesc nu au evoluat într-atît încît să poată aprecia portretul uman. Cel propus la 45 de mii de euro îţi taie respiraţia, în primul rînd este un portret de Eustaţiu Stoenescu, un mare pictor, un uriaş portretist, cei reprezentaţi de colegul de locuinţă în studenţia pariziană a lui Titulescu fiind atinşi de şansă. Oferta de la Alis îl arăta, la un metru înălţime, pe Aurel Ioan Vasiliu, o personalitate uitată a vremurilor de acum un secol, cînd a punctat şi a lucrat pentru Româ-nia. Craiovean, ca şi Eustaţiu Stoenescu, Aurel Ioan Vasiliu s-a năs-cut în 1882 şi a făcut studii la Bucureşti. În 1916, la vremuri grele de război, era şeful de cabinet al ministrului de externe, peste doi ani era prim secretar al legaţiei de la Paris, în 1927 reprezenta diplomatic România la Tokio. În 1932 devenea ambasador (ministru) la Vatican. Dacă ne gîndim că a fost şi secretar personal al lui I.C. Brătianu, vedeam această pictură disputată intens de mai multe muzee, de ministerul de externe sau de vreun partid liberal dintre cele ce se vor urmaşe ale Brătienilor. La pachet cu lucrarea de artă se dădeau două fotografii de epocă ale diplomatului, într-una alături de Grigore Gafencu, şi chiar un permis CFR al acestuia, ceea ce deja mută interesul mult mai sus, spre zone documentare care obligă.

Nu s-au vîndut nici două lucrări realizate de două doamne ale picturii româneşti, pictore, soţii de pictori şi mame de pictori, sărbătorite ca naştere în zilele acestea. Simona Vasiliu Chintilă s-a năs-cut la 15 octombrie 1928 dar s-a grăbit să plece dintre noi la scurt timp după ce a rotunjit 80 de ani. Nu a mai avut răbdare să vadă albumul dedicat fiului său, artistul vizual Andrei Chintilă, plecat şi el cu grăbire, cînd se îndrepta spre 50 de ani. Michaela Maria Ana Nica Crăciun s-a născut într-o zi de 19 octombrie şi puteţi să vă alăturaţi la urările pe care le transmit cu această ocazie. Am întîlnit-o pe artistă în recenta expoziţie de la Şuţu, cu lucrările ei şi cele ale soţului său, regretatul şi marele pictor Eugen Crăciun. Nu li s-a alăturat fiul lor, pictorul Daniel Crăciun, fiind ocupat cu tipărirea celui de al doilea album dedicat lui Eugen Crăciun, pe care îl vom vedea în curînd. Exact astăzi, un mare colecţionar de artă, prieten al creatorilor şi realizator de fapte în onoarea şi bucuria artei, împlineşte trei sferturi de veac. La mulţi ani, domnule profesor Ionel Constantinescu!