Arta generată de IA nu poate beneficia de drepturi de autor, a decis un tribunal american

T.B.
Miscellanea / 22 august 2023

Arta generată de IA nu poate beneficia de drepturi de autor, a decis un tribunal american

O lucrare artistică creată de inteligenţa artificială (AI) fără nicio contribuţie umană nu poate beneficia de drepturi de autor potrivit legislaţiei americane, a decis un tribunal din Washington, informează Reuters, conform agerpres.ro.

Doar lucrările ce implică autori umani pot să primească drepturi de autor, a decis vineri judecătoarea districtuală Berryl Howell, confirmând astfel decizia Biroului pentru Drepturi de Autor de a respinge o petiţie depusă de un specialist în computere, Stephen Thaler, ce viza sistemul său DABUS.

Sentinţa de vineri a fost pronunţată după mai multe înfrângeri suferite în instanţă de Stephen Thaler în încercările sale de a înregistra brevete în Statele Unite pentru invenţii despre care a spus că au fost create de DABUS - un acronim pentru Autonomous Bootstrapping of Unified Sentience.

El a depus, de asemenea, cereri pentru recunoaşterea unor brevete generate de DABUS în alte ţări, inclusiv în Regatul Unit, Africa de Sud, Australia şi Arabia Saudită, însă încercările sale au avut un succes limitat.

Avocatul lui, Ryan Abbott, a declarat marţi că el şi clientul său dezaprobă profund sentinţa de vineri şi vor face recurs. Biroul pentru Drepturi de Autor a precizat luni într-un comunicat că "instanţa a ajuns la un rezultat corect".

Inteligenţa artificială generativă, un sector cu creştere rapidă, a ridicat noi probleme în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală. Biroul pentru Drepturi de Autor din Statele Unite a respins şi cererea unui artist care solicita drepturi de autor pentru imagini generate cu sistemul de inteligenţă artificială Midjourney, în pofida argumentului folosit de artist, potrivit căruia acel sistem AI face parte din procesul său creativ.

Mai multe procese au fost deschise şi după folosirea unor lucrări artistice aflate deja sub incidenţa drepturilor de autor pentru "antrenarea" programelor de inteligenţă artificială generativă fără permisiunea proprietarilor.

Stephen Taller a depus în 2018 o cerere pentru drepturi de autor privind lucrarea "A Recent Entrance to Paradise", o creaţie de artă vizuală despre care a spus că a fost realizată de sistemul său de AI fără nicio contribuţie umană. Biroul american i-a respins cererea anul trecut şi a spus că lucrările creative trebuie să aibă autori umani pentru a putea beneficia de drepturi de autor.

Stephen Taller a contestat decizia într-o instanţă federală, argumentând că existenţa unui autor uman nu reprezintă o cerinţă legală concretă şi că autorizarea drepturilor de autor pentru lucrări create de AI ar fi în concordanţă cu scopul drepturilor de autor stipulat în Constituţia americană de "a promova progresul ştiinţelor şi al artelor folositoare".

Însă judecătoarea Beryl Howell a dat dreptate Biroului pentru Drepturi de Autor şi a spus că prezenţa unui autor uman reprezintă "o cerinţă fundamentală a copyrightului", bazată pe "secole de înţelegere stabilită".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb