Asemănări între prezent şi perioada premergătoare crizei din 2008

Paralela dintre situaţia de acum şi starea de spirit dominantă din 2006-2007 este tot mai greu de ignorat.

Atunci, imobiliarele erau la mare modă. Piaţa creştea şi, evident, toată lumea credea că preţurile nu se puteau mişca decât în sus pentru o bună bucată de timp, mai ales când această estimare o prezentau agenţii imobiliari sau brokerii de credite.

Mi-a sărit în ochi o predicţie a reprezentantului unui dezvoltator, care considera că "deşi preţurile au crescut în ultima vreme, ar mai fi loc de un 5% în plus în 2018". Pentru mine, un "5% în plus" din gura unui agent de vânzări sună alarmant. Cei care cumpără, mulţi preponderent pe credit, nu vor să audă de scăderi, le-ar afecta moralul descoperirea că datorează mai mult la bancă decât face imobilul sau au ratat momentul optim pentru achiziţii. Aşa că brokerii de orice fel pun mai mereu placa tradiţională cu potenţialul limitat de creştere când deja s-a ajuns în bulă, orice altă versiune (stagnare sau, Doamne Fereşte!, scădere) determinând reţinere din partea clienţilor.

Ce acţiuni erau promovate în 2007 la bursă? Evident, erau cele de pe Ras­daq, cu mult teren sub fabrică (pe ultima sută de metri a bulei), iar, înainte, vedetele erau băncile (doar eram într-o bulă a creditului) şi SIF-urile, promovate intens tocmai pentru deţinerile lor în bănci. Ei bine, despre ce acţiuni citim intens acum că performează şi sunt tocmai bune de luat? BRD şi Banca Transilvania. SIF-urile nu mai sunt la modă, pe de-o parte pentru că şi-au lichidat mare parte din deţinerile la bănci, pe de alta, pentru că portofoliile lor s-au subţiat serios în ultimii ani în încercarea de a oferi permanent dividende.

Ce mai seamănă cu situaţia din 2007-2008? Creşterea veniturilor. Atunci, se pregăteau nişte majorări salariale, în preajma campaniei electorale, plus că veniturile populaţiei exprimate în valută creşteau natural, prin aprecierea leului (vă amintiţi de minimul de 3,1 lei/euro?). Acum, avem creşteri de salarii generalizate în lei şi un apetit solid pentru creditare, ca în 2007, de altfel când creditul cu buletinul era în plin avânt (acum nu mai avem acest produs toxic orientat spre pătura mai săracă a debitorilor, dar avem o creştere exponenţială a împrumuturilor acordate de IFN-uri).

Ca în perioada care a precedat criza care debuta în 2007, cam toate categoriile de active sunt la preţuri apropiate de maxime, mai puţin petrolul (parte din cauza petrolului de şist, parte din raţiuni geopolitice -respectiv pentru descurajarea Rusiei), avem bulele aferente perioadelor de exuberanţă (atunci a fost petrolul, acum avem tehnologia şi criptomonedele) şi un mare apetit pentru consum (maşinile, vacanţele sunt iar la mare modă). Ce e diferit acum faţă de atunci?

Avem măcar speranţa că majorările de dobânzi care au precedat criza din 2007, generând deranjul subprime în SUA, vor fi mai lente, dând pieţei timp să le absoarbă şi că poate nu mai există atâtea produse toxice pitite sub preş (dar cine dădea importanţă, acum mai bine de o lună, pariurilor pe volatilitate?). Adică ne punem nădejdea în natura perfectibilă a omului şi ne încredem că s-a învăţat din greşeli. În concluzie, ar fi şanse mai mici să urmeze o prăbuşire amplă ca în 2008-2009 şi mai degrabă vom asista, pe termen mediu, la o stagnare prelungită sau un declin lent pe mai mulţi ani. Întrebarea de 1.000 de puncte e ce ar face autorităţile din România confruntate cu o recesiune venită din senin? Tăierile de venituri la bugetari ies din discuţie (sunt grosul bazinului electroral al stângii, spre deosebire de situaţia din 2009-2010 când dreapta guverna) aşa că ar mai rămâne creşterea impozitelor pe proprietate, destul de mici în Româ­nia.