ASF: "Acţionarii nemulţumiţi pot cere retragerea din societate, la delistarea de pe AeRO"

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 martie 2015

ASF: "Acţionarii nemulţumiţi pot cere retragerea din societate, la delistarea de pe AeRO"

Una dintre dilemele arzătoare ale acţionarilor apărute în contextul desfiinţării pieţei Rasdaq şi al relansării sistemului alternativ AeRO se referă la drepturile acţionarilor, în cazul delistării.

În condiţiile în care peste 200 de societăţi de pe Rasdaq aleseseră să se mute pe AeRO, până la finalul lunii februarie, iar Bursa de Valori Bucureşti nu mai conteneşte cu promovarea noului ATS, investitorii se temeau de captivitate pe AeRO.

Chiar BVB a fost cea care a pus paie pe foc.

"Da, o companie se poate delista de pe sistemul alternativ AeRO, fără să facă ofertă de retragere pentru acţionarii care nu sunt de acord", a spus, recent, Bogdan Mugescu, business development specialist al BVB, în cadrul unui forum pentru investitori.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a transmis, însă, un mesaj contrar, pe parcursul dezbaterilor privind implicaţiile legii de desfiinţare a Rasdaq, care prevede că societăţile de pe acest segment trebuie să decidă fie delistarea, fie mutarea o piaţă reglementată sau pe un ATS.

La solicitarea ziarului "BURSA", ASF lămureşte, încă o dată situaţia: "Aşa cum deja s-a comunicat în luna februarie, retragerea de la tranzacţionare a valorilor mobiliare tranzacţionate cu acordul emitentului în cadrul sistemului alternativ administrat de BVB se realizează şi cu respectarea prevederilor art.87 alin.(4) şi al art.88 alin.(4) din Regulamentul 1/2006 şi al Dispunerii de măsuri 8/2006.

Astfel, acţionarul majoritar nu este obligat să deruleze o ofertă publică de preluare, dar în situaţia în care în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor se adoptă o hotărâre de retragere de la tranzacţionare, acţionarii nemulţumiţi de hotărâre au dreptul de a se retrage din societate, urmând a încasa contravaloarea acţiunilor detinute la preţul determinat de un evaluator independent în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare".

În situaţia în care o societate alege să se mute pe piaţa reglementată sau pe sistemul alternativ, dar cererea sa ajunge să fie respinsă de ASF, atunci acţionarii au dreptul să se retragă din societate, în condiţiile legii de desfiinţare a Rasdaq, potrivit ASF.

Reprezentanţii Autorităţii ne-au transmis: "ASF analizează documentaţia depusă de emitent, inclusiv situaţia de fapt şi temeiul de drept care au motivat eventuala decizie a operatorului de piaţă/sistem privind respingerea listării. În situaţia în care şi ASF respinge cererea privind listarea, acţionarii au dreptul de a se retrage din societate în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art.3 din Legea 151".

Chiar în preajma lansării AeRO, Asociaţia Investitorilor pentru Piaţa de Capital (AIPC) a transmis BVB că investitorii nu vor veni pe această piaţă dacă nu au siguranţa exit-ului.

Opinia Cititorului ( 17 )

  1. Reglementatorii pietei nu au habar de sarcina lor.

    Ce fel de pret trebuie sa calculeze evaluatorul? Pretul de piata al intregii companii in ipoteza in care se tranzactioneaza integral, sau pretul pachetului minoritar al investitorului, in ipoteza in care este considerat investitor captiv, iar majoritarul unic ofertant?  

    Deoarece intre aceste doua preturi, exista o diferenta de valoare de zeci de procente. 

    Reglementarile acestea ambigue sunt o mare realizare, avand ca unic scop favorizarea grosolana a actionarilor majoritari pe banii minoritarilor. 

    In aceste conditii, asteptati multi si bine sa sa investesc vreun leu in asemenea piete.

    Pa. 

    1. Corect !!!!

      bataie de joc! sa iesi de pe rasdaq si sa intri pe AERO,trebuie sa fii timpit,masochist!

      Bine, tampenie este si sa fii oarecum obligat sa vinzi actiuni la PER de 1 (Rolast Pitesti) (am asa o...premonitie ca scaote 4 bani profit pe actiune da' e cu disclaimer parerea)si sa ti se promoveze actiuni de pe Aero care au perspective luminoase la pret/vuan mirobolant si magnific... pentru actionarii majoritari ar zice unii ...

    Pentru o protectie coerenta, este nevoie ca acest drept de retragere sa fie reglementat prin lege, nu prin acte ale ASF.

    Dispunerile de masuri sunt niste acte care nu au fost niciodata corecte din punct de vedere al legislatiei (legea de organizare a CNVM nu le prevedea ca acte normative, ele nu se publicau in Monitorul Oficial). La fel, regulamentele sunt acte cu forta normativa mai mica decat legea. 

    Nu trebuie decat un avocat mai destept si un judecator mai slab si aceste acte ale ASF ar putea sa "pice testul" si sa nu protejeze corespunzator actionarii minoritari de pe AeRo.

    De aceea, este nevoie ca dreptul de retragere daca societatea se delisteaza de pe AeRo sa fie reglementat prin lege. Cum se zice "unde-i lege, nu-i tocmeala". 

    Grija mare ca deja au inceput manevrele:

    - unii emitenti cer prezenta personala a actionarului la sediul societatii ptr. depunere cererii de retragere; 

    - altii refuza sa inregistreze cererile de retragere si negociaza "la negru" pretul de despagubire; 

    - manevre dubioase la stabilirea metodelor de evaluare, unii incercand sa impuna pretul de piata atunci cand acesta este mult sub valoarea activului net/actiune; 

    - incercarea unor emitenti de a impune un anumit evaluator(vezi cereri depuse la R.C.)

    1. Alte manevre la limita legii sau chiar ilegale:

      - impunerea in sarcina actionarilor minoritari a platii de taxe catre Depozitarul central, cheltuiala care poate ajunge si la 200 de lei pe emitent; 

      - conditia autentificarii notariale a extrasului de cont bancar si a "prospetimii" hartiei respective (adica sa nu fie extrasul mai vechi de 5 zile, e exemplu) - de parca IBAN-ul se schimba cu vremea; 

      - nerespectarea art. 4 din Legea nr. 151; 

      - solicitarea de speciemene de semnatura de la Notar (cam 80 de lei pe emitent).  

      Apropo, stiati ca, in conformitate cu Legea 151, TOATE companiile care nu au tinut AGEA pana pe 24 februarie 2015 (inclusiv) trebuie sa acorde dreptul de retragere?  

      deci, daca tot zici de companii...te rog frumos cu nume....sa dam cateva exemple

      IO zic sa ne uitam , de exemplu, la COVG, unde personajul nepatibular Mircea Mihailescu care are salariati o gramada de politicieni de top face ce il taie capul...Ii doresc o viata ...exact cum o merita...si ASF-ului care inchide ochii fara implicatii penale fireste la fel...

      Sunt curios ce sanctiuni contraventioale a aplicat ASF in cazul Navrom (COVG), companie care detine (deocamdata) recordul negativ in materie de abuzuri in raport cu aplicarea Legii nr. 151/2014.

      ASF-ul stie de asta. Am sunat chiar eu.Pe domnul Copariu nu l-am prins da' pe expertul Naescu da si a zis ca e OK. Fara sesizare scrisa nu are valoare. Doar ca au termen legal de raspuns 30 de zile plus inca 15 daca nu pot rezolva problema (ca doar nu lenea, complicitattea, lipsa de interes, spaga de la actionarul majoritar) din cauza complexitatii probleme si esotericului acestei situtii.Si la protectia actionarilor minoritari era o cetateanca de zicea ca nu poate sa intervina ca numai legea 31 poate sa reglementeze aceste aspecte deci asf-ul nu are competente in domeniu. Plus ca legea 297 nu se aplica la rasdaq.bine, cred ca am eu probleme grave cu acufenele din urechi. Daca nu as stii ca legea se aplica in aceasta tara, as spune ca acesti indivizi sunt toti penali.dar cum stiu ca se aplica legea la virgula nu pot spune asta...

    IO is curios in cat a raspuns ASF solicitarii. Se pare ca eu pun intrebari foarte dificile ca nici dupa 30+15 zile nu se rezolva problema iar raspunsul e un fel de am incercat dar nu am reusit decat in mica parte. "Familie mare, renumeratie mica, dupa buget".

    Va mira cumva asta ?, mai este ceva in Romania care sa mire ?, cartoforii /papusarii care manipuleaza BVB pot face orice ca si cei politici ... etc, pentru a escroca prostii si fraierii care vietuiesc pe teritoriul Romaniei, ... Romania ..., greu de spus, ce legi are , pentru cine sunt promulgate si in interesul cui !, pentru circa 80 % din populatia Romaniei nu exiasta legi, ei sunt in afara legilor, legile Romaniei sunt "facute prost cu intentie" pentru a proteja ecsrocii", o minoritate tare subtire, BVB sau "papusarii /slugile" care manipuleaza BVB fac partea din grupul minoritar pentru care legile Romaniei "NU AU NICI UN FEL DE VALOARE" sau aplicabilitate, constatati singuri, "mici actionari atrasi prosteste pe BVB si ... ".

    Singura solutie pe care o vad eu este crearea unei asociatii care sa APERE REAL drepturile minoritarilor nu doar sa incaseze niste din comisioanele acestora. Nu mi se pare OK retragerea de pe piata fara o lupta si predarea majoritarilor a societatilor la pret de superdumping. Acest ziar permite comentari la articole fiind singurul ziar financiar care permite acest lucru. poate si pentru a mai "desumfla" putin ura, fara maotiv, evident, a actionarilor minoritari la adresa majoritarilor, asf, alte autoritati...Poate ar trebui ca actionarii minoritari sa-si apere si prin alte organisme legal constituite drepturile.AIPC-ul si-a aratat limitele...parerea mea...

    Deci reprezentantii ASF (cred ca legea il tine pe directorul asf piata de capital, un cetatean care a castigat conform declaratiei sale de avere 556.000 RON de la ASF plus 207.811 RON de la de la World Trade Center in 2013 )raspunzator de solutiile date la petitiile. Oare petitiile nu ar trebui sa face trimitere la o ...lege, regulament, MiFID ceva? Sa nu ne intelegem gresit. NU consider ca un director al unei asemenea autoritati trebuie remunerat cu salariu mediu pe economie. Sunt de acord chiar cu marirea salariului. Dar in conditiile in care IPO/SPO nu s-au facut in ultima vreme, MCS in care sa nu subscrie doar actionarul majoritar nu au existat, minimul de informare al actionarilor nu s-a realizat (ILFO nu are rapoarte de...nu stiu cand, STZ-ul nu face oferta desi se pare ca e pe bursa, COFI ii adus la cota bursei si intra in insolventa chiar in faliment in decurs de un an-eu si cu alte cateva milioane de concetateni sunt perfect calificat pentru a ocupa o pozitie in comisia de admitere la tranzactionare la cota bursei din cadrul BVB-, dividende se dau la usa societatii (ARJI) sau nu se dau decat dupa injuraturi si ani de frustrari (CPLB) (la propriu!!!)etc samd Cred insa ca o asemenea functie trebuie sa si reponsabilizeze persoana in functie. In primul rand ar trebui sa existe o bursa. Dupa aceea si organe foarte bine remunerate care sa o reglementeze si sa fie hiperpregatite profesional si ...moral.Pana atunci ASF-ul este un organ care nici macar formal nu imi poate cere stima.Stima se castiga nu se obtine odata cu functia.

    1. Tragedia este ca indivizii din ASF (fosta CNVM) habar n-au despre piata de capital, accesul acolo nu are lagatura cu competentele legate de mecanismele bursiere si de investitii, deci chiar daca si-ar da interesul, nu ar sti ce sa faca.

      Nici cei ce fac legi (parlamentarii) nu se pricep, dar sunt influentati de grupuri de interese bine organizate, care deturneaza orice buna intentie a cuiva in folosul respectivelor grupuri de interese.  

      La Sinteza Oradea (STZ), companie listata pe piata REGLEMENTATA, oferta publica OBLIGATORIE trebuia facuta acum mai mult de trei ani de zile!!!

      Ce pretentii sa mai ai de la ATS? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb