Atentat la siguranţa naţională

Ce ne facem dacă una dintre instituţiile fundamentale ale democraţiei, Parlamentul de exemplu, într-un moment de pierdere colectivă a lucidităţii, ia decizii care atentează la siguranţa naţională? Iată o întrebare pe care suntem forţaţi să ne-o punem, cu toţii, ca urmare a tentativei Senatului României de a schimba statutul Băncii Naţionale a României.

Tema are, desigur, o mare încărcătură teoretică. Iar teoria, acolo unde este bine construită, are răspunsul potrivit. Democraţia, ca sistem de guvernare, se bazează pe ideea simplă şi sănătoasă că puterea absolută corupe în mod absolut. În consecinţă, din raţiuni funcţionale, dar şi de prevedere, este mai bine ca ea să fie împărţită între cele trei ramuri- executivă, legislativă şi judecătorească -, iar pe deasupra fiecare să aibă instrumente de control asupra celorlalte două. Deasupra tuturor fiind, desigur, depozitarul unic şi autentic al puterii: naţiunea, comunitatea celor care îşi organizează suveran şi liber viaţa într-o ţară. Cu alte cuvinte, dacă una dintre instituţii o ia razna, celelate două trebuie să se poată alia pentru a reface balanţa şi a stopa deraierea. Dacă, spre exemplu, parlamentul însuşi, printr-o măsură legislativă, atentează la securitatea naţională, executivul şi puterea judecătorească ar trebui să reacţioneze, pentru a împiedica acest abuz.

Ce se întîmplă în practica democraţiei noastre de vitrină?

Proaspăta iniţiativă a senatorilor, care s-au gîndit că n-ar fi rău să introducă "democraţia" bunului lor plac şi pe teritoriul BNR, nu este cîtuşi de puţin străină de ambiţiile şi tiparele totalitare în care au gîndit şi gîndesc mulţi dintre cei care au ţinut sau ţin frîiele puterii în România.

Independenţa Băncii Naţionale în stabilirea politicii monetare, cu toate consecinţele ei, a fost ghimpele care a rănit multe orgolii prim-ministeriale şi a zădărnicit multe planuri ale reprezentanţilor executivului în ultimii 15 ani. Cine nu-şi aduce aminte, să recitească declaraţiile iritate ale guvernării Văcăroiu, care se plîngea din cînd în cînd Preşedintelui Iliescu de lipsa de cooperare a BNR la planurile sale măreţe de creştere economică pe uscat, adică pe stoc şi producţie de proastă calitate. Să recitească lamentaţiile tuturor politrucilor economici care nu mai puteau de grija "creditului scump", de care se făcea vinovată Banca Naţională. Ce minuni de creştere economică ar fi realizat ei, dacă tiparniţa de bani ar fi fost pusă sub comanda executivului! Nu a existat guvern în ultimii 15 ani, cu excepţia celui condus chiar de Mugur Isărescu, care să nu încerce să sugrume independenţa BNR, din raţiuni care nu aveau nimic de a face cu interesul naţional, dar aveau totul de a face cu interese personale sau de partid. Istoria se repetă acum, doar că actualul episod este mult mai grav. Cu atît mai mult cu cît el nu poate fi extras din conjunctura politică a momentului. Oricine se poate întreba dacă, după rezultatele nu tocmai strălucite ale ultimelor alegeri locale, actuala putere nu s-a gîndit să relanseze în forţă "programe sociale minune" cu care speră să îmbune în doar cîteva luni un electorat vădit supărat pe ea. Dacă aşa ar sta lucrurile, atunci o soluţie simplă ar fi, desigur, tipărirea de bani fără acoperire în economia reală. Ca atare, ar fi nevoie de subordonarea BNR. Dacă aceasta este direcţia în care se îndreaptă proaspăta iniţiativă a senatorilor, atunci ea echivalează cu un atentat la siguranţa naţională. Unul care trebuie stopat înainte de a-şi produce nefastele efecte.

Principalul responsabil de siguranţa naţională este, conform Constituţiei, chiar Preşedintele României. Tot el este şi garantul cartei fundamentale care consfinţeşte statutul de independenţă al Băncii Naţionale. Este responsabilitatea sa, prin urmare, să reacţioneze cu luciditate şi să intervină pentru a pune capăt somnului raţiunii de care par cuprinse celelalte instituţii responsabile de gestiunea puterii.

Desigur, presa, ca unul dintre gardienii publici ai libertăţii, democraţiei şi intereselor comunităţii, într-un stat democratic, are un rol esenţial în semnalarea şi calificarea deraierilor şi a abuzurilor de care s-ar face responsabilă, oricare dintre instituţiile puterii.

Drept pentru care am spus, am semnat şi ne-am făcut datoria!