AŢI VĂZUT SEMNELE; ACUM SE PETRECE! Statele Unite au pierdut ratingul de top de la S&P

Ziarul BURSA #Internaţional / 8 august 2011

Statele Unite au pierdut ratingul de top de la S&P

Agenţia de evaluare Standard & Poor"s (S&P) a redus, vineri seară, pentru prima oară în istorie, ratingul de top de care beneficiau Statele Unite, aducând ca argument pentru această decizie lipsa de încredere în măsurile de reducere a deficitului bugetar adoptate de Legislativul american.

Calificativul de credit a fost redus cu o treaptă, la "AA+" de la "AAA", iar perspectiva sa a rămas negativă, agenţia criticând parlamentarii americani pentru că nu au redus suficient cheltuielile bugetare, astfel încât să diminueze deficitul bugetar record.

Standard & Poor"s este prima agenţie de rating care a redus calificativul SUA. Analiştii agenţiei au declarat: "Retrogradrea reflectă opinia noastră potrivit căreia planul de consolidare fiscală adoptat recent de Congres şi de Administraţie nu corespunde măsurilor care ar fi necesare stabilizării dinamicii datoriei guvernamentale pe termen mediu".

Anunţul S&P a fost făcut după închiderea burselor americane.

Agenţia atrage atenţia că, în termen de doi ani, ratingul SUA ar putea fi redus la "AA", în situaţia în care micşorarea cheltuielilor bugetare nu va corespunde angajamentului guvernului, dobânzile vor creşte, iar datoria publică va spori ca urmare a unor presiuni fiscale noi.

Ca răspuns la reducerea calificativului, Trezoreria americană a acuzat agenţia S&P că a comis o eroare de calcul de 2.000 de miliarde dolari în proiecţiile bugetare care au stat la baza scăderii ratingului atribuit datoriei publice a SUA.

Săptămâna trecută, Moody"s Investors Service şi Fitch Ratings au confirmat ratingul de top "AAA" pentru SUA, după ce parlamentarii au decis majorarea plafonului de îndatorare şi reducerea cheltuielilor bugetare. Cele două agenţii au anunţat că nu au planuri imediate de a urma deciza Standard & Poor"s (S&P), potrivit BBC.

A.V.

China critică starea finanţelor americane

"Pentru a-şi îngriji dependenţa de datorii, Statele Unite trebuie să restabilească principiul de bun simţ potrivit căruia trebuie să trăieşti după mijloace", a criticat agenţia chineză de stat, China Nouă, starea finanţelor americane.

China "are de acum toate drepturile de a cere Statelor Unite să atace problema structurală a datoriei", după ce ratingul celei mai mari economii din lume a fost scăzut de Standard & Poor"s, pentru prima oară în istorie, a scris sâmbătă agenţia chineză de stat, China Nouă, preluată de AFP.

"Zilele în care unchiul Sam, paralizat de datorii, putea cu uşurinţă să delapideze cantităţi infinite de împrumuturi din străinătate par numărate", a adăugat China Nouă.

China, de departe cel mai mare împrumutător al Statelor Unite, a criticat dur adoptarea planului de evitare a intrării în încetare de plăţi adoptat de Congres pe ultima sută de metri, estimând că problemele datoriei suverane nu au fost rezolvate.

Franţa - "încredere totală în soliditatea economiei americane"

"Franţa are încredere totală în soliditatea economiei americane şi a fundamentelor sale, precum şi în determinarea administraţiei americane privind implementarea planului (de reducere a deficitului-n.r.) aprobat de Congres", a declarat sâmbătă ministrul francez al Economiei, Francois Baroin, primul oficial european care a reacţionat la reducerea ratingului Statelor Unite de către Standard&Poors, potrivit AFP.

Japonia: Atractivitatea titlurilor SUA nu s-a schimbat

"Încrederea pe care o avem în titlurile Trezoreriei SUA şi atractivitatea acestora pentru investiţii nu se vor schimba din cauza acţiunii S&P", a spus, sâmbătă, un important oficial guvernamental japonez, citat de Wall Street Journal.

Londra: Reducerea ratingului SUA - "complet previzibilă"

Ministrul britanic al Comerţului, Vince Cable, a apreciat sâmbătă că reducerea ratingului Statelor Unite de către Standard&Poors era "complet previzibilă", după lupta din Congresul american pentru ridicarea plafonului datoriei publice, transmite AFP.

Oficiali ai G20 au discutat duminică despre crizele din Europa şi SUA

Oficiali ai ministerelor de Finanţe din statele Grupului celor 20 de mari economii ale lumii au discutat, duminică, despre criza datoriilor de stat din Europa şi reducerea ratingului Statelor Unite, în cadrul unei teleconferinţe, a declarat un oficial sud-coreean, citat de Reuters.

Choi Jong-ku, adjunctul ministrului sud-coreean al Finanţelor, a refuzat să facă alte precizări privind conţinutul discuţiilor G20.

Potrivit acestuia, încrederea Coreei de Sud în titlurile de Trezorerie americane nu a fost afectată de decizia agenţiei de rating Standard & Poor"s (S&P).

"Am exprimat poziţia ţării noastre în cadrul conferinţei, că nu va fi nicio modificare a politicii de administrare a rezervei. Nu există nicio alternativă la obligaţiunile de stat ale SUA care să ofere o asemenea stabilitate şi lichiditate", a afirmat oficialul.

Italia şi Spania, o problemă dificilă pentru FMI

În timp ce criza datoriilor suverane din Europa ameninţă Italia şi Spania, apare întrebarea dacă Fondul Monetar Internaţional, partenerul autorităţilor din zona euro în misiunile de salvare de până acum, se va implica mai puternic, periclitându-şi banii şi credibilitatea, informează Financial Times (FT).

Conform FT, dacă Fondul va menţine cota de finanţare de o treime oferită la pachetele de asistenţă financiară pentru Irlanda şi Portugalia, pentru resursele limitate ale FMI, Spania va reprezenta un efort, iar în cazul Italiei, problema e şi mai mare. Totuşi, notează FT, cum zona euro are nevoie disperată de credibilitate, care ar putea fi asigurată de implicarea FMI, instituţia cu sediul la Washington ar putea prelua rolul de lider în impunerea condiţiilor statelor care solicită asistenţă financiară, deşi şi-ar reduce cota de finanţare.

În mod ironic, Spania şi, într-o anumită măsură, Italia, sunt mai apropiate de candidaţii tradiţionali pentru fondurile FMI, decât Grecia. Cu un nivel scăzut al nivelului ratei datoriei în PIB, Spania poate argumenta că nu are lichidităţi, dar este solvabilă. Teoretic, FMI poate avea o contribuţie rezonabilă la pachetul de asistenţă financiară pentru Spania, a cărui valoare este estimată la 200-300 miliarde euro, iar FMI are fonduri disponibile de aproximativ 280 miliarde euro.

Pentru Spania, o posibilitate ar reprezenta-o o linie de credit flexibilă, o nouă facilitate de împrumut prin care pot fi acordate rapid sume mari de bani pentru economiile aflate în dificultate care se confruntă cu probleme ale balanţei de plăţi.

Dar, Italia este prea mare pentru ca FMI să aibă o contribuţie semnificativă la un potenţial pachet de sprijin.

"FMI este pregătit să sprijine economiile de mărime medie şi mijlocie. Nu poate fi un prag pentru zona euro. Acest lucru este de competenţa BCE", a declarat Domenico Lombardi, de la Brookings Institution, fost reprezentant al Italiei în board-ul FMI.

Primele de risc ale Spaniei şi Italiei au atins vineri un nou nivel record

Costurile de finanţare pentru Spania şi Italia au atins un nou nivel record vineri dimineaţă, pe fondul temerilor legate de extinderea crizei datoriilor suverane, potrivit AFP.

La ora 7.30 GMT, Spania trebuia să plătească o primă de risc de 6,31% pentru obligaţiunile cu maturitate la 10 ani, faţă de 6,271% în ziua anterioară, în timp ce Italia trebuie să plătească investitorilor 6,227%, comparativ cu un nivel de 6,189%, înregistrat joi.

În schimb, randamentul solicitat de investitori pentru obligaţiunile similare emise de Germania, care servesc drept referinţă pentru zona euro, a scăzut de la 2,299% cât era joi, la 2,229%.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb