AUGUSTIN ZEGREAN: "Dacă preşedintele îl propune din nou pe Cîţu, înseamnă că pur şi simplu ignoră deciziile CCR"

J.P.
Politică / 8 octombrie 2021

"Dacă preşedintele îl propune din nou pe Cîţu, înseamnă că pur şi simplu ignoră deciziile CCR"

Fostul judecător al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a declarat, vineri, la Realitatea Plus, că preşedintele nu poate să propună imediat, ca premier, aceeaşi persoană care a fost demisă prin moţiune de cenzură, existând o decizie a Curţii în acest sens, conform Hotnews.

"Este o decizie a CCR care spune că preşedintele nu poate să propună imediat, ca premier, aceeaşi persoană care a fost demisă prin moţiune de cenzură. Din această perspectivă, şeful statului ar trebui să facă o propunere serioasă, care să aibă şanse să treacă prin Parlament, ori în situaţia asta nu cred că Florin Cîţu mai poate să treacă", a afirmat Augustrin Zegrean.

"Dacă preşedintele va face această propunere înseamnă că pur şi simplu ignoră deciziile CCR", a spus fostul preşedinte al CCR, menţionând că decizia, în cazul unei sesizări la CCR privind nominalizarea lui Cîţu, durează cel puţin o lună.

"Preşedintele ar trebui să facă o propunere constructivă, nu distructivă, adică să nu propună pe cineva despre care ştie că nu are şanse. Tocmai aceasta ar trebui să fie scopul consultării preşedintelui cu partidele, să încerce să afle care ar fi persoana care ar putea să treacă de Parlament şi să formeze guvernul", a arătat el.

Augustin Zegrean a vorbit şi despre suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis.

"În situaţia de acum, totul este la Parlament, are la dispoziţie o măsură dacă preşedintele refuză să respecte sau să aplice Constituţia (...) este vorba de suspendare iar noul preşedintele interimar poate veni cu o propunere de premier care să obţină votul în Parlament. (...)

Preşedintele nu este obligat să-l propună pe Cîţu, consultările au doar rolul de a afla de la partide care sunt propunerile pentru postul de premier şi de tranşare a crizei", a mai afirmat Zegrean.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Cata intelepciune!

    Vad ca evidenta, bunul simt si legalitatea devin subiecte negociabile prin definitie....  

    1. Iohannis trebuie suspendat pentru batjocura la adresa poporului roman si tradare de tara, in favaoarea unor puteri si interese straine, in forma agravanta.

    Si ce, bai basistule, te mai mira ceva la Plavan? Este de notorietate faptul ca, schiorul jucator de golf se poate pisa oricand doreste pe Constitutie si pe deciziile CCR!

    Chiar fara CCR, NU E NORMAL ca un oficial demis prin motiune de cenzura (si cu ATATEA voturi pentru demitere) sa revina imed in aceeasi functie. MAI E CEVA NORMAL in tara asta?!

    1. Trebuie dat jos acest Basescu de Cotroceni, e clar ca e dereglat cu capul si ca are porniri de dictator hitlerist.

      Daca ar fi dupa gandirea lui, Parlamentul ar trebui trimis acasa si guvernat numai prin Ordine de Ministru emise de Arafat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930