"Australia & New Zealand Banking", dată în judecată pentru o vânzare de acţiuni

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 septembrie 2018

"Australia & New Zealand Banking Group" Ltd. (ANZ), a treia mare bancă din Australia, este acţionată în judecată de către autoritatea de reglementare a pieţei de capital pentru o controversată vânzare de acţiuni din 2015, care face deja obiectul unor acuzaţii de cartel, potrivit Bloomberg.

Comisia pentru Valori Mobiliare şi Investiţii din Australia (ASIC) pretinde că banca australiană nu a respectat în mod continuu obligaţiile de raportare prin faptul că nu a informat piaţa că administratorii vânzării au cumpărat aproximativ 25,5 milioane de acţiuni în cadrul plasamentului, conform anunţului făcut vineri de bancă.

Prin acest plasament, în valoare de 2,5 miliarde de dolari australieni (1,8 miliarde de dolari SUA), au fost vândute 80,8 milioane de acţiuni, iar operaţiunea este subiectul unui caz penal separat referitor la modalitatea în care băncile de investiţii au înstrăinat acţiunile cu ce au rămas.

Procurorii australieni susţin că foştii şefi locali ai "Citigroup" Inc. (SUA) şi "Deutsche Bank" AG (Germania), alături de alte persoane, s-au angajat într-un cartel, în acest plasament, însă cei în cauză neagă acuzele.

În declaraţiile din dosar, ASIC arată că neraportarea achiziţiilor de acţiuni de către subscriitori "a prejudiciat în mod semnificativ" interesele celor care cumpărau şi vindeau acţiuni prin intermediul pieţei, inclusiv persoanele care au participat ulterior la un plan de răscumpărare retail de titluri.

Oficialii ANZ au declarat că se vor apăra în acest caz civil, menţionând că au acţionat în conformitate cu practicile pieţei şi cu obligaţiile pe care le au faţă de Bursa din Australia.

"Acţiunile în cauză au reprezentat mai puţin de 1% din titlurile emise la momentul respectiv şi au fost preluate de subscriitorii principali. Registrele arătau că plasamentul a fost acoperit în proporţie de 103%", a informat banca, subliniind că nu are cunoştinţă de vreun precedent în care o entitate listată să dezvăluie preluarea de acţiuni de către subscriitori în cadrul unui plasament.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb