Autoritatea de concurenţă analizează tranzacţia prin care Wetterbest SRL are în plan să preia Cortina WTB

M.I.
Companii / 13 noiembrie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Autoritatea de concurenţă analizează tranzacţia prin care Wetterbest SRL (anterior Depaco SRL) are în plan să preia Cortina WTB, producător de sisteme de învelitori din ţiglă metalică, potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenţei, transmite Agerpres.

"În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce trebuie supusă controlului Consiliului Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege", menţionează sursa citată.

Wetterbest, companie membră a grupului Teraplast, activează în domeniile producerii şi comercializării sistemelor de învelitori din ţiglă metalică, sistemelor de drenaj a apei pluviale (jgheaburi şi burlane, accesorii pentru aceste sisteme) şi tablei cutate.

Cortina WTB are ca obiect principal de activitate producerea şi comercializarea sistemelor de învelitori din ţiglă metalică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb