AUTORITĂŢI, STUDENŢI, PANDEMIE An universitar nou, nemulţumiri vechi

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 28 septembrie 2021

An universitar nou, nemulţumiri vechi

Startul în noul an universitar îi găseşte pe studenţi cu aceleaşi nemulţumiri de anul trecut. Lista este foarte lungă, pandemia a lăsat urme foarte adânci şi în ceea ce priveşte activitatea universitară.

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) critică faptul că anul universitar 2021-2022 începe sub semnul aceloraşi probleme acute ale studenţilor, care nu pot fi ignorate oricât de fastuoase ar fi festivităţile de deschidere a anului universitar. Conducerea ANOSR a vorbit despre promisiunile şi nerealizările autorităţilor şi ale conducerilor universităţilor: "Pentru studenţii de anul I, 12,2% dintre facultăţile universităţilor din România care au publicat până astăzi scenariul de funcţionare pentru debutul anului universitar 2021-2022 vor începe integral online, în timp ce 52,2% vor funcţiona hibrid (cursuri - online, seminare şi laboratoare - fizic) şi 35,59% integral fizic. În acelaşi timp, este important de subliniat că va fi o strategie perdantă dacă se consideră că iniţierea în mediul universitar se poate realiza pentru aceşti studenţi fără adaptarea la contextul pe care l-au avut în liceul desfăşurat cel puţin parţial online şi fără evaluări diagnostice şi remedii. Pentru ceilalţi studenţi, 12,2% dintre universităţi vor începe în scenariul online, 52,88% în scenariul hibrid şi 34,92% integral fizic. Centrele de vaccinare promise şi facilităţile pentru studenţii vaccinaţi au rămas până acum, cu excepţii notabile la o parte dintre universităţi, simple anunţuri care întăresc cauzele lipsei de mobilizare pentru vaccinare. Chiar şi cu măsuri energice şi respectarea cu stricteţe a normelor sanitare, universităţile marilor centre universitare vor putea fi puse în faţa riscului semnificativ de a reintroduce scenariul integral online la câteva săptămâni de la începerea anului universitar, după ce studenţii s-au cazat în cămine sau în chirie. Deşi pandemia putea reprezenta contextul în care căminele studenţeşti, recunoscute pentru condiţiile insalubre, puteau fi renovate, studenţii se vor întoarce la aceleaşi condiţii, dar cu mai puţine locuri în mai multe universităţi din cauza restricţiilor sanitare. De parcă nu ar fi fost de ajuns, creşterea preţurilor la energie şi gaz ar putea fi o lovitură decisivă pentru studenţi, dacă Guvernul României şi universităţile nu găsesc de urgenţă o soluţie pentru a atenua aceste creşteri, prin subvenţii specifice pentru studenţii căminişti şi cei care stau în chirie".

ANOSR a adus în discuţie şi banii care ar urma să vină prin PNRR: "În aşteptarea sumelor primite prin PNRR sau programele operaţionale care încă nu sunt definitivate, nu există investiţii guvernamentale în digitalizarea universităţilor, în infrastructură sau în formarea cadrelor didactice. Cu toate acestea, există riscul ca majoritatea studenţilor să ajungă să înveţe, din nou, în scenariul de funcţionare online. Deşi tendinţa statelor europene a fost de a se axa, în această perioadă critică pentru studenţi, pe dimensiunea socială a educaţiei, comparativ cu anul trecut, studenţii vor începe anul universitar 2021-2022 fără dreptul la transport feroviar gratuit, fără actualizări minimale ale cuantumului burselor studenţeşti sau ale burselor etnicilor români de pretutindeni (în ciuda creşterii costurilor de viaţă), fără strategii naţionale pentru incluziune sau abandon universitar, aşa cum şi-a şi asumat România la nivel internaţional. În schimb, s-a reglementat verificarea antiplagiat a tezelor de doctorat din perioada 1990-2016. Deşi măsura este pozitivă, fiind solicitată de ANOSR încă din 2015, în lipsa unor norme metodologice clare şi a unor reguli de procedură stabilite la nivel naţional, acest proces fie nu se va putea desfăşura optim, fie va fi un simplu exerciţiu de imagine. Disconfortul psihic şi neliniştile cu privire la viitorul profesional au marcat vieţile studenţilor în pandemie. Cu toate acestea, decizia statului e să menţină aproape 30 de lei/student/an pentru activităţile de consiliere psihologică şi consiliere în carieră, fondul de dezvoltare instituţională fiind singurul care oferă facilităţi directe de finanţare din bugetul de stat.

Desigur, dacă constrângerea era exclusiv bugetară, până acum studenţii trebuiau să aibă deja 25% în toate structurile universitare, inclusiv în alegerea rectorului. Indiferent dacă Guvernul îşi mai asumă sau nu programul de guvernare, aşteptăm să iniţieze cu celeritate demersurile pentru reglementarea acestui drept.Promisiunile au fost, în schimb, pentru studenţi la ordinea zilei - strategii naţionale (cea din perioada 2015-2020 este sub 20% implementată), Programe de Guvernare care au fost uitate mai rapid decât au apucat să fie publicate în Monitorul Oficial, sau, mai nou, aşteptarea acţiunilor concrete din «România Educată»".

Horia-Şerban Oniţa, preşedintele ANOSR a declarat: "Începerea unui an universitar ar trebui să fie nu doar un moment al festivităţilor, ci şi al reflecţiei asupra condiţiilor vieţii studenţeşti. Din acest punct de vedere, însă, sunt mai puţine lucruri care pot fi considerate faste. Dacă vrem să avem învăţământ performant, de calitate, pe care tinerii să dorească să-l acceseze, e departe de a fi suficient doar să afirmăm asta. Urmează un an cu provocări majore - fie că vorbim de situaţia financiară a studenţilor sau de implementarea efectivă a unei rute de parcurs pentru a moderniza pe bune sistemul de învăţământ superior, lecţie pe care pandemia nu o putea transmite mai răspicat. Studenţii nu vor să rămână cu promisiuni şi cu un paravan în spatele căruia ascundem realele probleme".

ANOSR reuneşte studenţi din 19 centre universitare din întreaga ţară, din 30 de universităţi, atingând un număr de 112 de organizaţii membre.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb