Numărul de autoturisme importate a înregistat o creştere de 85% în cursul anului trecut, ajungând la 175.000 de unităţi, conform analizei Auto.ro, arată un comunicat de presă.
Numărul de maşini second hand importate în ţara noastră a crescut cu 85% în cursul anului 2012, ajungând la 175.000 de unităţi, de la cele 94.500 de unităţi înscrise în 2011. Numărul maşinilor reînmatriculate a scăzut cu 13%, de la 411.400 de unităţi înregistrate în anul 2011 la aproximativ 356.600 de unităţi în 2012, arată analiza Auto.ro.
Dacia conduce topul înmatriculărilor de maşini noi cu 16.400 de unităţi, dar cu 30% mai puţine comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Urmează Volkswagen cu 7.700 de unităţi înregistrate, Skoda cu 6.200 de unităţi, Ford cu peste 5.000 de unităţi şi Renault cu aproape 4.600 maşini înscrise, conform statisticilor DRPCIV.
În luna decembrie 2012 s-au importat aproximativ 19.000 de maşini, cu 120% mai mult faţă de cele 8.650 de unităţi înscrise în circulaţie în luna decembrie 2011. Per total, în cursul anului trecut s-au înmatriculat 241.400 de autoturisme second hand şi noi, reprezentând o creştere de 37% comparativ cu anul 2011, când s-au înmatriculat 176.200 de autoturisme.